Claudiu Bleonț: „Pentru mine, Orchestra Titanic are ceva de practică liturgică teatrală”
Claudiu Bleonț este unul dintre cei cinci interpreți din „Orchestra Titanic”, cea mai recentă montare semnată Felix Alexa, la Sala Pictură a TNB. Cu puțin timp înainte de premiera spectacolului, l-am luat la întrebări, atât despre rolul „Harry”, cât și despre spectacolul în care poate fi văzut alături de Tania Popa, Mihai Constantin, Mihai Călin și Richard Bovnoczki.
-
Povestește-mi
puțin despre personajul tău. Pe cine interpretezi și cine este el?
- Îl joc pe Harry. Poate Houdini. În orice caz, un fel de Houdini. Care cunoaște Adevărul: suntem muritori, dar de fapt moartea nu există. Și că moartea ego-ului înseamnă o împlinire. Suntem într-o viață trecătoare în trup, avem certificat de deces din prima clipă în care am apărut pe această planetă și momentul, clipa când Misterul sau Dumnezeu ne cheamă la El n-o cunoaște nimeni. Și trebuie să fim pregătiți.
- Cum te-ai pregătit pentru rolul acesta? E mai complicat un pic…
-
Cu
o întâlnire cu Antonio, magicianul, cu colegii, cu multă ascultare, să văd, să
ascult ce se întâmplă exact în spatele cuvintelor, în spatele tensiunilor de la
repetiții. Felix Alexa a fost pentru mine un corset, ca de obicei greu de
îndurat, dar îndurarea m-a făcut mai tandru, mai compasiv și cred spectacolul
și rolul vor crește pe măsura numărului de spectacole.
-
Asta
înseamnă că îi îndemni pe spectatori să vină mai târziu sau să vină din prima?
- Cum ai lucrat cu ceilalți colegi din distribuție? Vorbim aici de Tania Popa, Mihai Constantin, Mihai Călin și Richard Bovnoczki. Cum a fost atmosfera la repetiții?
-
De
familie. Am făcut un corpus de rezistență vis-à-vis de „fanaticul” Felix Alexa.
Undeva, condiția personajelor de deraiere, de abandon, de lipsă de viziune, am
conținut-o toți. Constatam împreună cu colegul Bovnoczki, de fiecare data când
încep spectacolul mă ia o stare de somnolență, parcă sunt confuz, iar pe urmă,
când începe, practic cred că în timpul spectacolului, prin cuvintele pe care
omul ăsta (Hristo Boicev n.r.) le-a scris cu mult tâlc, sunt luate cuvinte, afirmații din toate marile religii ale lumii. În același timp, în cei
patru oameni din gară sunt cam toate complexele psihologice ale umanității,
ideile sunt active în text. Pentru mine spectacolul are ceva de practică
liturgică teatrală. E o lucrare în-timp-ce, nu e un spectacol doar de
reprezentare, sigur că are o formă, o scenografie, avem timing, avem
coregrafie, textul este învățat. Însă în același timp cuvintele și nașterea lor
și rezonanța, poziționarea vis-à-vis de idee și situația momentului din seara respectivă
e o lucrare. Mai intensă decât la alte spectacole.
Tania Popa, Richard Bovnoczki, Claudiu Bleonț, Mihai Călin și Mihai Constantin
- Și totuși, este o comedie, în cele din urmă… Una tristă.
- Eu aș spune că e un zbor, e un text care te împinge dincolo de comedie și dramă, dincolo de confort-disconfort, dincolo de înțeles-neînțeles. Are înăuntru o pulsiune de mister, de taină. Și, într-un fel, este ceea ce spunea Osho foarte frumos, „life it’s not a business to run, but a mistery to live” („viața nu este o afacere de condus, ci un mister de trăit” n.r.).
- Ai o replică, ți-a rămas vreuna anume în minte din spectacol?
-
Mi-e
foarte dragă replica pe care o spune Mihai Constantin: „Ieri am văzut cinci
trenuri pline cu nisip trecând într-o direcție și alte cinci trenuri pline cu
nisip în direcția opusă. Ce rost are să transporți nisipul dintr-o parte în
alta? Dacă te gândești, n-are nici un rost. Dar dacă nu te gândești poate că
are!”.
URMĂTOARELE REPREZENTAȚII cu „Orchestra Titanic” sunt: 25 februarie, 6 martie, 13 martie, toate de la ora 20.00, la Sala Pictură a TNB. Bilete (încă) se mai găsesc pe www.mystage.ro.
Interviu realizat de Florin Ghioca