„Cravata galbenă”, filmul inspirat de biografia dirijorului Sergiu Celibidache, a avut premiera la București

Premiera filmului Cravata galbenă, povestea dirijorului român Sergiu Celibidache, a avut loc pe 1 noiembrie, la Sala Palatului din București.
Producția este regizată de fiul marelui dirijor, Ioan Serge Celibidache şi are o distribuţie de excepție. Cu John Malkovich în rolul principal. Turnat integral în România, filmul va putea fi văzut pe marile ecrane din toată ţara, începând cu 14 noiembrie.
Filmul despre viața dirijorului-geniu care a uimit o lume întreagă a adunat, la premieră, mii de oameni
La Sala Palatului, actori faimoși din echipa filmului, regizori, producători şi invitaţi au păşit pe covorul galben care l-a înlocuit intenţionat pe cel roşu, obişnuit pentru astfel de gale.
John Malkovich îl interpretează pe Sergiu Celibidache, unul dintre cei mai mari dirijori ai secolului XX. Pentru actorul dublu nominalizat la Oscar, rolul din Cravata Galbenă este o provocare artistică aşteptată mai bine de 5 decenii.
Distribuţia peliculei este completată de Miranda Richardson, şi ea dublu nominalizată la Oscar, dar şi de Kate Philips şi Ben Schnetzer.
Actorul Sean Bean joacă rolul tatălui marelui dirijor, un părinte exigent care influenţează drumul artistic al lui Celibidache.
La scenariul filmului s-a lucrat aproape 20 de ani, acesta fiind construit pe baza scrisorilor de familie, dar şi a poveştilor pe care marele dirijor i le spunea fiului său.
Producţia filmului a durat 7 ani, iar filmările au fost făcute integral în România
Cravata Galbenă este un film despre puterea, curajul şi mai ales perseverenţa de a-ți urma visul, oricât de imposibil al părea.
Plecat din orașul Roman, ajuns în Germania pre-nazistă și trecând prin război, Sergiu Celibidache a devenit unul dintre cei mai importanți dirijori ai lumii.
În anul 1946, în prima sa stagiune ca dirijor cu celebra Orchestră a Filarmonicii din Berlin, Celibidache a dirijat nu mai puțin de o sută de concerte.
Doi ani mai târziu, Celibidache conduce pentru prima oară o altă orchestră de vârf – London Philharmonic Orchestra. Este și momentul când Sergiu Celibidache a semnat primul și singurul contract de înregistrări, cu renumitul producător Walter Legge. După ce a ascultat sunetul înregistrării, Sergiu Celibidache a devenit intransigent în privința oricărei înregistrări, preferând sunetul concertelor live.
Producătoarea peliculei este Adela Celibidachi.
Filmul pune accent pe puterea destinului și a norocului, care îi favorizează, așa cum se zice, pe cei curajoși.
Celibidache a refuzat compromisurile încă din copilărie, când un tată autoritar îl vedea viitor prim-ministru al României interbelice, până la anii de foamete și supraviețuire în Germania devastată de război.
Un film despre puterea de a-ți urma visul, despre iubire, adevăr, integritate și sacrificiu. Despre un artist care se întoarce în țară atunci când era cunoscut în întreaga lume, pentru a-și vedea familia.
Ben Schnetzer, îl interpretează pe Sergiu Celibidache în perioada maturității, iar John Malkovich îl întruchipează în perioada senectuții
Malkovich a fost prezent la premiera de la București, unde a declarat: „Cea mai dificilă parte a fost cu siguranță să dirijez, pentru că nu sunt dirjor. A trebuit să învăț foarte mult, ca să iasă bine. Celibidache a fost o personalitate foarte importantă în cultura românească și a avut o viață fascinantă!”, a spus actorul.
Sean Bean îl interpretează pe tatăl dirijorului, un om sever și exigent, care i-a modelat drumul artistic:
„A trebuit să par mult mai bătrân decât sunt. Am început cu un aspect tânăr, cât am putut. Și apoi, cumva, am construit totul, până la părul cărunt și ridurile realizate atât de bine de minunata echipă de machiaj. A fost minunat să pot să joc un astfel de rol”.
Printre invitații la premieră s-a aflat și celebrul regizor american Tim Burton, care a filmat în România un sezon al serialului Wednesday. El s-a declarat încântat de România.
Din distribuția filmului mai fac parte Miranda Richardson, Kate Phillips și Olivia Popica. Actrița Olivia Popica a explicat:
„O interpretez pe sora lui Sergiu Celibidache, a fost un rol foarte interesant pentru că Sonia este cea care mediază într-un fel relația dintre Sergiu și tatăl lor”.
Producția a avut un buget de aproximativ 20 de milioane de euro și a fost coordonată de Adela Vrînceanu Celebidachi. „Este o zi specială. Am așteptat foarte mult toți, am și muncit puțin, 7 ani, deci e un moment fabulos pentru noi”.
