15 mai 2026: Micul infern - 350. Ce și-ar putea dori Ilinca Goia, SOȚIA? „Să-mi înceapă reprezentația cu nr. 1000! "
Spectacolul în care interpretezi, începând din anul 2013, Soția din piesa lui Mircea Ștefănescu s-a jucat, în acest week-end, pentru cea de-a 350-a oară. Mi se pare o bună ocazie să intrăm puțin în culisele spectacol longeviv pe care spectatorii nu mai contenesc să-l aplaude. Vin și revin să-l vadă când are loc o schimbare de distribuție. În rolul Soacrei au jucat Ileana Stana Ionescu, Rodica Popescu Bitănescu și acum, rolul a fost preluat de Magda Catone.
-. Cum este să ai, în decurs de 13 ani, trei mame diferite?
Ilinca Goia: Foarte simpatic și "fluid": tri-maternal. Am renăscut de două ori! Cumva se potrivește esenței acestei meserii, adaptabilitatea din interiorul unei autodiscipline foarte ferme... sau imprevizibilul din previzibil. Te adaptezi instant și cu voluptate, mai ales la un text atât de bine alcătuit. Pot spune cu mâna pe inimă că am crescut odată cu spectacolul. Noi toți, desigur, nu doar eu.
- Cu care dintre cele trei Mame de Mic infern te-ai simțit cel mai...acasă, pur și simplu în familie?
Ilinca Goia: Aș zice cu Rodica, fiind cea mai "longevivă" în reprezentații, deoarece cu Magda suntem abia la început și cumva parcă o simt mai "soră" (nu ne despart mulți ani), în tot cazul e un adevărat deliciu să joc cu ea. Există o părtășie actoricească între noi, dar și o "alchimie" sprințară care mă îndreptățește să consider că împărțim aproape aceeași generație, profesional vorbind. Chiar am în actul al doilea o replică despre educarea mea dar și a fiicei mele《am vrut ca fata să aibă în mine nu doar o mamă, dar și o soră mai mare》- spusă Magdei, i se potrivește mănușă !
- Alături de care dintre ele ai jucat și în alte spectacole, sau – dacă și cu cine te-ai întâlnit pentru prima dată în scenă, la Micul infern?
Ilinca Goia: Alături de Ileana Stana Ionescu am jucat încă din anul II de studenție, în "Troienele" (spectacolul "Trilogia antică", regia Andrei Șerban). Apoi ne-am întâlnit în distribuțiile de la "Gaițele" și "Norii"; cu Rodica am împărțit scena / ecranul în "Legenda ultimului împărat", "Gaițele" și în "Hedda Gabler", iar cu Magda avem două colaborări, spectacolele "Amanta" și "Bolta cerească". Temporal și faptic mă leagă multe reprezentații de tustrele.
Scenă din Trilogia antică
- După facultate și ani de profesie, se mai găsește ceva de învățat când soarta îți face întâlnire cu asemenea... mame?
Ilinca Goia: Cum să nu, tocmai asta e marea încântare din profesia noastră , că niciun spectacol nu este identic de la o reprezentație la alta, de fiecare dată este prima dată. Avem de învățat și de îmbunătățit, de rafinat la fiecare întâlnire cu publicul, sau la fiece distribuție, de la un spectacol la altul. E savuros cum rolul însuși te "trăiește" el pe tine, te învață și relaționarea cu celelalte. Iar faptul că jucăm trei vârste diferite într-o piesă, felul cum se "înșurubează" tipologiile și se potrivesc / antagonizează unii cu alții, felul cum se predă / preia "ștafeta" autorității familiale în final mi se pare de-o dulceață aparte. Piesa e atât de bine scrisă ! Nu trebuie decât s-o asculți cu grație, cu atenție...
Mama-Magda la final, în căruciorul cu rotile... devine cumva fetița mea.
Magda Catone, Soacra
- Dintre cele 3 vârste ale personajului tău, Soția, care ți-a fost cel mai apropiat, la vremea premierei, ai putea să ne spui? Cumva poate fi vorba de vârsta cu care ai rezonat atunci, în 2013, sau cel de mijloc ori rolul de compoziție?
Ilinca Goia: Da, e culmea, s-a petrecut cam pe dos decât te-ai aștepta : în tinerețea lui (la premieră), spectacolul mi-a produs mare haz mai ales la vârsta a treia a rolului. Apoi de-a lungul stagiunilor am descusut o grămadă de nuanțe bune și noi la actul 1 (Viorica la 25 ani), iar de ceva vreme încoace, "îmbătrânind în rol" cum s-ar spune, o găsesc absolut carismatică și cumva mereu nouă pe Viorica actului al doilea, cea matură, cea de vârsta mea de azi. Nu atât fiecare act (fiecare vârstă) în parte, ci mai degrabă mă pasionează, mă interesează cum le construiesc pe toate în ansamblu, "aura structurală" a omului care este această Viorica și felul în care o modifică vârstele prin care trece.
- Dacă spectacolul s-ar juca încă 150 de reprezentații de aici înainte, te-ar tenta să încerci, la un moment dat, rolul Soacrei? (călcând pe urmele doamnei Ileana Stana Ionescu: pe ambele le-a jucat, doar că, în teatre diferite).
Ilinca Goia: Adevărul e că "Micul Infern" s-a jucat la Teatrul Nottara 25 de stagiuni, dacă noi ne bucurăm de săli pline după 13 ani îmi pare că am șansa să ies la pensie cu rolul acesta. După ce ies la pensie ... mai vedem, poate preiau rolul soacrei ( cum ziceam în tinerețe "Abia aștept să cresc mare să împletesc cosițe albe și să mă joc de-a Mircea cel Bătrân și ... Zâna Babelor" !).
- Crezi că mai sunt posibile în zilele noastre căsnicii de asemenea durată? (adică, vor mai fi... pentru cei care au acum vârsta junelui tău fiu)?
Ilinca Goia: Nu știu... de crezut nu prea cred, dar trebuie să rămân cu speranța. Depinde prea mult de noroc (ca doi oameni potriviți să se cunoască și recunoască), iar apoi ține de munca fiecăruia cu sine însuși (vorba lui Stanislavski), și cu celălalt, și ... cu viața ! Ce o lași să facă din tine, cum îți strunești vârstele, personalitatea, inima, animalul ăsta nărăvaș care este societatea și schimbările ei, creatura înaltă care trebuie să fie firea umană, sunt atâtea imponderabile ! ...numai Dumnezeu drăguțul le poate hărăzi...
- Cum ai primit personajul, te gândiseși vreodată la aceasta Soție? Îți amintești care ți-a părut cel mai dificil dintre cele trei roluri pe care le-ai primit de la regizorul Mircea Cornișteanu. Era prima voastră colaborare?
Ilinca Goia: În regia lui Mircea Cornișteanu am debutat la
Teatrul Nottara în "Nora" (1992), rol cu care mi-am dat și licența.
Apoi, peste 21 de ani, iată, m-a distribuit în Micul infern, nu mă gândisem la
acest rol, l-am primit și l-am construit cu adevărată plăcere de la un cap la
altul, cu mare drag și pasiune. Am construit un rol din peste 300 de Ilinci...
Nu mi s-a părut nimic "dificil" la rol, niciuna din ipostaze, singurul lucru mai greu de acceptat mi-a fost să împart rolul, la 5 ani după premieră; nicio mamă nu şi-ar împărți fiica..., dar asta e o altă discuție...administrativă mai degrabă.
- Un gând sincer, pentru următoarele reprezentații. Ce ți-ai dori cel mai mult?
Ilinca Goia: Să-mi înceapă reprezentația cu nr.1000!
Și să nu mă prindă binele nepregătită vreodată...
Seara "350", la final. Pe scena mare, la Sala Ion Caramitru
- Vreo nemulțumire, când joci? Există și așa ceva?
Ilinca Goia: Aici o să-mi iau libertatea de a menționa cu indignare, chiar cu furie, o nouă meteahnă a unor spectatori, către care fac un apel pe care nu-l pot sublinia îndeajuns : dacă nu veniți la teatru pentru spectacol, pentru a-l urmări, vă implor mai bine stați acasă și uitați-vă la tv !
Dacă totuși v-ați luat bilet, respectați-vă și pe dvs, și pe ceilalți spectatori, și pe noi făuritorii spectacolului ! Nu există mai mare sabotor pentru un actor pe scenă în plină reprezentație și în plină desfășurare de situații dramatice, cu sentimente și întâmplări de-viață-și-de moarte de pildă, decât să-i sune cuiva din public la maximum telefonul, iar acel cineva (mi s-a-ntâmplat ! Și nu o dată) nu doar să răspundă ci să-și pună telefonul pe speaker ! Te gândești, Dumnezeule, de unde vin ? Din ce hrubă !? Și inocent întreb, ce faci în momentul acela ? Întrerupi spectacolul, îmi vei spune. Să zicem, dar când îl reiei, căci trebuie reluat, cum faci să ajungi din nou la momentul în care ai ieșit din convenție ? Îl reiei total de la început ? Din mijloc ? Te prefaci că nu s-a întâmplat și că ai amnezie ?
Foto Nikita Dembinski
Ce vină ai tu actor, sau ceilalți spectatori educați și civilizați - care și-au închis telefoanele de la primul anunț (căci sunt 3 sau 4, în caz de lipsă de atenție), că există cineva NESIMȚIT în rândul spectatorilor, care strică o seară întreagă, care necunoscând noțiunile respect, conduită, bun simț și nefiind sancționați de către instituție, așa vor rămâne și vor repeta infracțiunea ! Trebuie introdusă în Lege o amendă, vorbesc serios, ar fi cazul ! Altminteri nesimțirea spectatorului riscă să rămână un ghimpe înfipt în ochii și urechile celorlalți și-n arta actorului care-i respectă prețul biletului plătit. Până și ecranele aprinse pe care mulți din sală le urmăresc deranjează ! Eu nu-i înțeleg, ce Dumnezeu mai caută la Teatru ?! Căci de nevoia de cultură nici nu poate fi vorba, poate doar de parada ignarilor în toată splendoarea snobismului românesc în continuă creștere...
- Telefonul a devenit o dependență! Trist. Și în metrou, sau în diferite locuri de așteptare, îi vezi pe toți numai cu ochii în telefon. Nu mai spun ca te împiedici de pașii lor încetiniți, să poată privi ecranul, în continuare. După ce tocmai ce au ieșit de pe scara rulantă, sau dintr-un mijloc de transport în comun, tot universul trebuie să se alinieze cuminte, în spatele lor, în așteptare, ciocnindu-se între timp unii de alții...
Ilinca Goia: Da. Și ar mai fi ceva ce-mi "arde" sufletul, din ianuarie încoace, ce ține de o filosofie politică aparte pe care guvernanții noștri nu înțeleg de ce nu și-o asumă : Arta, cultura și educația nu sunt un moft. Nu sunt "extravaganțe bugetare" de care trebuie să scăpăm când vrem să facem economie. Nu sunt un desert de consumat doar ocazional. Sunt elementele fundamentale care construiesc o societate sănătoasă echilibrată și democratică. Privim în jur si vedem degradarea continuă a discursului public, creșterea violenței, a intoleranței și a analfabetismului funcțional, la care suntem campioni în Europa ! Nu sunt aceste lucruri un efect direct al neinvestirii în cultură ?
În România, întotdeauna cultura marginalizată si sacrificată a fost una dintre ultimele redute de normalitate, una dintre puținele voci limpezi într-o lume tot mai zgomotoasă și confuză.
Întotdeauna, cultura a fost sacrificată prima. Întotdeauna, cultura a fost la coadă. Iar anul acesta vedem, din nou, consecințele directe ale acestei mentalități. Cultura este o necesitate. Nu un lux.
- Cu optimism, înainte, dragă Ilinca, spre nr.1000!
@goia.ilinca și @ilgoia #ilincagoia
Un interviu de Olivia Chirvasiu
Fotografii Florin Ghioca