Din 17 septembrie, când va începe stagiunea TNB, puteți vizita la Muzeul Teatrului Național București, Expoziție inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecția Muzeului TNB

În februarie 2020, Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București a început implementarea proiectului  ”Expoziție inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.
Proiectul a beneficiat de o finanțare totală de 1.024.160 lei ((207 740 EUR), din care 525.436,01 lei (106 579 EUR)  – finanțare nerambursabilă din fondurile SEE și 92.724 lei (18 808EUR)  – finanțare nerambursabilă din bugetul național.

                                                          Muzeul TNB                                                          

Promotor al proiectului, Teatrul Național București a demarat implementarea proiectului alături de patru dintre cele mai importante instituții culturale românești: Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I”, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și Biblioteca Națională a României. În calitate de parteneri ai TNB în cadrul proiectului, acestea au realizat investigații fizico-chimice și activități de tratare, conservare și restaurare, desfășurate în secțiile de restaurare și laboratoarele lor de specialitate. Astfel, au fost restaurate 38 de obiecte de patrimoniu din colecția Muzeului TNB: costume care au aparținut actorilor, artefacte, documente.

Mai departe »

Actorul Niculae Urs ne invită la ”Caragiale… altfel”

După ce l-a dramatizat pe Cehov (a impresionat cu dramatizările „Măscăriciul”, jucând alături de Horaţiu Mălăele, la Teatrul Bulandra, şi „Momâia” – un recital susţinut la Teatrul Nottara, dar şi pe alte scene), actorul Niculae Urs a ajuns și la… Caragiale.

Mai departe »

Un spectacol captivant pe scena mare a TNB : ”Părinți și copii” în regia lui Vlad Massaci

Dacă aţi ratat reprezentaţia din Festivalul Naţional de Teatru cu recenta premieră Părinți și copii de Brian Friel (dramatizare după romanul omonim al lui Ivan Turgheniev), vă invităm joi, 12 ianuarie la teatru, la Sala „Ion Caramitru”. Sau, la reprezentaţiile programate în februarie, sâmbătă, 11 şi miercuri, 22, de la ora 19.00, când puteţi vedea acest spectacol de o izbitoare actualitate tematică, ale cărui personaje vin tocmai dinspre Rusia mijlocului de secol XIX.

Considerat de critică drept cel mai reușit roman al lui Turgheniev, Părinți și copii a provocat la apariție aprinse discuții contradictorii pe tema conflictului dintre generația părinților (păstrătoarea idealurilor umaniste tradiționale) și cea rebelă a fiilor (materialistă, dezamăgită, nihilistă, tentată să distrugă tot ce ține de vechiul stil de viață).

Mai departe »

INTERVIU cu Amalia Ciolan, actrița Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București

O vedeam adesea, așteptând în spatele scenei, înainte de începerea spectacolului. Stătea acolo de când pășea primul spectator în sală și până ce se așeza ultimul. La repetiții, obișnuiește să aducă ceai și gogoși tuturor colegilor. Ea este Amalia Ciolan și din 1994 este actrița Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București. În stagiunea curentă, poate fi văzută în spectacole precum ”20 de ani în Siberia” – dramatizare după cartea de memorii a Aniței Nandriș Cudla, regia Sorin Misirianțu (3, 18 decembrie și 7 ianuarie) ”Noaptea lui Helver” de Ingmar Villqist, regia Matei Lucaci-Grünberg (24 noiembrie, 7 și 21 decembrie), Matilda și groparii de Stela Giurgeanu, regia Mircea Rusu (23 noiembrie, 13 decembrie, 5 ianuarie) și Titanic Vals de Tudor Mușatescu, în regia lui Dan Tudor (4, 16, 27 decembrie)

1.         Cum ți-ai descrie copilăria?

Copilăria... Dacă stau să mă gândesc, este perioada cea mai luminoasă din viața unui om. Chiar dacă am crescut într-o perioadă grea - perioada  comunismului - e partea cea mai luminoasă din sufletul meu.

2 . Când ai început să iubești teatrul?

Încă din școală aveam un program foarte bine determinat. Totul era ordonat in viața noastră de copii, de tineri. Eram foarte atent îndrumați de părinți și de profesori spre activități care să ne formeze și să  ne dezvolte creativitatea, inteligența.  Mergeam la muzee, la concerte simfonice, la spectacole de operă și balet, la filme de artă, la cinematecă și desigur, la spectacolele de teatru.  Astfel încât, la început, am fost un bun spectator, apoi am descoperit scena din interior și de aici pasiunea pentru teatru.

3. Din 1994 ești actrița Teatrului Național ”I. l. Caragiale” din București. Cum ai descrie această experiență?

Douăzeci și opt de ani în acest teatru. Pentru mine, Teatrul Național a fost acasă. Tot ceea  ce a însemnat bucurie, căldură, căutare, neliniște…Teatrul Național a fost pentru mine un drum inițiatic și sper să rămână așa pana la sfârșit.  

4.  Care a fost primul spectacol pe scena Naționalului și ce amintiri te leagă de acesta?

Am început colaborarea cu Teatrul National când eram studentă în anul IV, la spectacolul ”Ondine” de Jean Giraudoux, în regia d-lui Horea Popescu. Așa am descoperit scena mare a teatrului, însuflețită de mari actori, precum Ilinca Tomoroveanu, Mircea Albulescu, Adrian Pintea, sub bagheta unui regizor unic,  Horea Popescu.  Ca profesionist, am debutat în Teatrul National, în spectacolul ”Tamerlan cel Mare” de Christopher Marlowe, sub direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză - unul dintre cei mai minunați creatori pe care i-am întâlnit, avându-i parteneri pe mari actori ai Naționalului:  Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Leopoldina Bălănuță, Adrian Titeni. Desigur, acesta a fost un mare dar, pe care îl port și acum în lăcașul inimii mele si pe care îl țin ca pe un nestemat de mare preț.

5. În 1995, pentru rolul Domnișoarei Nastasia din spectacolul regizat de Ion Cojar, la Teatrul Radu Stanca din Sibiu ai fost recompensată cu premiul criticii pentru debut. Te-a influențat în vreun fel acest premiu?

Premiul de debut pentru Domnișoara Nastasia, montat la Teatrul de Stat din Sibiu, în regia lui Ioan Cojar, a fost pentru mine o recunoaștere și în același timp, o mare responsabilitate. Să pleci la început de drum într-un spectacol sub bagheta profesorului, mentorului și marelui regizor, Ion Cojar, să o ai alături, în repetiții pe marea actriță,  doamna Raluca Zamfirescu, fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu și să ții se înmâneze premiul de debut, din partea celor mai importanți și valoroși critici de teatru: Valentin Silvestru, Victor Parhon, Mircea Ghițulescu, într-o asemenea situație, ți se pare ca toată lumea este a ta, însă, ai și conștiința unei responsabilități enorme. De acolo a început drumul căutării mele în teatru. Un drum lung, care nu a fost ușor, dar a fost minunat.

6. Există oameni cărora le ești recunoscătoare pentru ce te-au învățat?

In primul rând, sunt produsul Școlii Românești de Teatru, care a avut cei mai buni și dedicați profesori. Le datorez, tuturor și fiecăruia în parte, formarea mea. Am avut cel mai minunat, dăruit și dedicat profesor, domnul Ion Cojar, căruia îi sunt profund recunoscătoare. Ne-a transmis dragostea pentru teatru, pasiunea pentru profesie, o disciplină și o rigoare, fără de care nu se poate practica această profesie.  Am avut numeroase întâlniri pe scena, cu cei mai mari actori ai acestei țări. Am jucat alături de Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Traian Stănescu, Ilinca Tomoroveanu, Radu Beligan, Ion Caramitru, Valeria Seciu, Mircea Rusu, Adela Mărculescu, Damian Crâșmaru, Costel Constantin, Dan Puric, Alexandru Bindea.  Când ești pe scenă cu asemenea parteneri, ai toate șansele să te desprinzi și să zbori.

Am avut întâlniri cu mari regizori ai scenei românești - mari creatori de spectacole - cu care am călătorit în lumi tainice și miraculoase - Liviu Ciulei, Ioan Cojar, Horea Popescu, Victor Ioan Frunză, Tudor Mărăscu, Mihai Măniuțiu, Alexandru Tocilescu. Și o întâlnire semnificativă și determinantă cu regizorul Radu Penciulescu, căruia îi datorez foarte mult pentru maturizarea mea în teatru.

7. Dacă ar trebui să alegi între teatru sau film, ce ai alege?

Profesia făcută cu temei, cu rigoare cu responsabilitate. Nu are importanță unde te afli - pe scena, pe platourile de filmare, în televiziune.

8. Ce ai vrea să știe publicul despre spectacolele în care joci la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București?

20 de ani in Siberia, în regia lui Sorin Misirianțu. Spectacolul a fost conceput în cadrul programului - Procesul comunismului prin teatru, cu susținerea directorului general, Ion Caramitru. Textul spectacolului este  o dramatizare după o  tulburătoare carte  de memorii, a Aniței Nandriș Cudla, o țărancă din Bucovina, care descrie calvarul deportării în Siberia, supraviețuirea și salvarea sa prin credință. 

- ”Matilda și groparii” de Stela Giurgeanu este un spectacol realizat sub auspiciile Centrului de Cercetare si Creație Teatrala Ion Sava. Un incitant text contemporan transpus în spectacol de Mircea Rusu, în calitate de regizor.

- ”Noaptea lui Helver” de Ingmar Willqist, în regia lui Matei Lucaci Grunberg este o poveste tulburătoare din perioada războiului.

- ”Titanic Vals”, celebra comedie a lui  Tudor Mușatescu, regia Dan Tudor, cu Dan Puric în rolul titular.

9.  Ce planuri artistice ai pentru perioada viitoare?

Se pare că Dumnezeu râde cu poftă atunci când noi oamenii ne facem planuri de viitor. Am învățat lecția  asta și - treaba mea este sa îmi văd de treabă - și să fac lucrurile cât pot eu de bine.

10. Care este replica preferată pe care n-ai dat-o încă? Există vreun rol pe care îți dorești să îl interpretezi?

Nu am o replica preferata!  Nu am roluri pe care sa mi le doresc. 

Interviu realizat de Andreea Alexandra Nae

Fotografii: Florin Ghioca 

Mihai Măniuţiu: Am lucrat cu mare intensitate și dăruire, într-un ritm susținut

Pe 22 şi 27 octombrie 2022, pe scena Sălii Pictura a Teatrului Naţional I.L. Caragiale - o nouă premieră semnată Mihai Măniuţiu! Un Camus, şi nu una dintre cele mai cunoscute piese, cum ar fi "Neînţelegerea". Ci, o piesă scrisă şi reprezentată pentru prima dată în 1949,  pe scena Teatrului Hébertot  din Paris, în regia lui Paul Œttly, Cei drepţi descrie  asasinatul din 1905, când Marele Duce Serghei Aleksandrovici al Rusiei a fost spulberat printr-un atac de tip terorist. O piesă pe care, citind-o, ne-o imaginăm cu oarecare dificultate adusă în scenă, îndemnându-ne, provocator, la meditaţie, la un incitant rapel al momentelor istorice tensionate, şi sângeroase, de după acest atentat...

Mai departe »

Micul Infern la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București

Una dintre cele mai longevive comedii jucate pe scena Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București, ”Micul Infern” de Mircea Ștefănescu va avea ultima reprezentație din aceasta stagiune sâmbătă, 25 iunie, de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București.

La aproape 10 ani de la premieră, spectacolul ”Micul Infern” umple în continuare sălile teatrului oferind publicului spectator un subiect extrem de actual, chiar dacă piesa a fost scrisă în 1948.  Prin hazul și ironia replicilor, măiestria construcției și a dialogului, spectacolul este o veritabilă comedie umană, în care cei ce vor veni să-l vadă se vor recunoaște, cu siguranță.

La vremea scrierii ei, ”Micul infern” nu a primit aprobarea pentru a fi montată în București, pentru că nu prezenta realitățile noului regim instaurat. Obține cu greu permisiunea Ministerului Artelor pentru premiera de la Teatrul Mic, din 1948, iar cronicile de după spectacol se împart între cele elogioase și cele care îi reproșează ”caracterul dușmănos” pentru că refuză să se apropie de problemele clasei muncitoare.

Micul Infern este cea mai controversată, dar și cea mai îndrăgită, dorită și jucată dintre piesele scrise de Mircea Ștefănescu și chiar dacă este interzisă în București, piesa este montată mult în teatrele din provincie. Revenirea în capitală a ”Micului Infern” i s-a datorat lui Sică Alexandrescu, care considera piesa ca fiind ”o bijuterie a teatrului românesc” și o pune în scenă la Sala Savoy a Teatrului de Revistă. La sfârșitul anuilor 60', după ce a fost permisă regizarea acestui text pe scenele din București, se pornește o adevărată avalanșă de montări ale ”Micului Infern”. Teatrul Nottara se poate bucura de una dintre cele mai de succes montări, semnată de Mihai Berechet. Spectacolul îi avea în distribuție pe: Silvia Dumitrescu-Timică, Lucia Mureșan, Emilia Dobrin, Ion Dichiseanu, Ștefan Radof, Dorin Moga, Ion Siminie și s-a jucat de peste 500 de ori. 

Recent, spectacolul Micul Infern a sărbătorit 300 de reprezentații pe scena Teatrulului Național ”I. L. Caragiale” din București. Cu o distribuție cuceritoare formată din Rodica Popescu Bitănescu, Ilinca Goia/Iuliana Moise, Liviu Lucaci, Marius Rizea, Dragoș Stemate, Daniel Badale, Fulvia Folosea, montarea propusă de regizorul Mircea Cornișteanu continuă succesul de la premieră.

Vă așteptăm sâmbătă, 25 iunie, de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Național ”I. L. Caragiale” să vedeți ultima reprezentație din această stagiune a spectacolului ”Micul Infern” de Mircea Ștefănescu, regia Mircea Cornișteanu! 

Mai multe informații și bilete online: https://www.tnb.ro/ro/micul-infern

Trailer Micul Infern: Cornel Ionescu

Video: Marius Donici/Mihai Rădinoiu/Gabriel Stanciuc

Fotografii: Florin Ghioca

Text: Andreea Alexandra Nae

Maia Morgenstern : 60. Aniversare în „Casa de la ţară", pe scena TNB!

Născută pe 1 Mai,  de Ziua Muncii, Maia Morgenstern nu ne imaginăm că ar putea sărbători seara de aniversare altfel decât pe scenă, în plină activitate. Mai precis, la Național, aici unde ne-a dăruit, de-a lungul ultimelor decenii, zeci de personaje puternice, aureolate de calități umane și profesionale pe care rar le întâlnești reunite în personalitatea unui singur artist. 

Așadar, din nou pe scena Sălii Studio, la TNB - unde, de când a preluat conducerea Teatrului Evreiesc de Stat (T.E.S.), rar a mai putut fi văzută, și atunci doar în spectacole găzduite. Ultimul rol nou la Național a fost într-o premieră din 2015, Titania din  „Visul unei nopți de vară" de William Shakespeare.

În această seară, Maia Morgenstern este Anna Patterson, o actriță americană cândva în mare vogă, o adevărată actriță de Broadway.

Mai departe »

Studiu psihologic: beneficiile mersului la teatru

Teatrul a făcut parte din viețile noastre de-a lungul istoriei, totuși, până de curând, au existat puține studii psihologice ale efectelor sale. Văzând teatru live ne schimbă în vreun fel? Are teatrul beneficii dincolo de „divertisment”?

Traducere din articolul The Science of Live Theatre („Știința teatrului live”), publicat de Steve Rathje în Psychology Today.

Radu Gheorghe:  În copilărie nu dirijam. Dar cântam în fața oglinzii, imaginându-mă Enrico Caruso!

Omul orchestră, adică unul dintre cei mai carismatici şi îndrăgiţi actori care au păşit pe scena Naţionalului bucureştean (şi nu doar pentru o seară şi nu numai pentru câteva roluri),  Radu Gheorghe se pregăteşte să revină în faţa publicului pe scena care l-a consacrat.

Duminică 29 mai, de la ora 19.30, va fi din nou pe scena cea mare, a Sălii numită acum "Ion Caramitru", pentru a-l aduce pe Ucenicul vrăjitor mai aproape de generaţiile care trec astăzi pragul teatrului, cu dorinţa de a se bucura, de a se instrui, şi chiar nutrind speranţa unei apropieri de marea artă.

Un minunat prilej vi se deschide tuturor, indiferent de vârstă, cu acest spectacol-concert, în care veţi putea asculta acorduri minunate, unele dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate de publicul larg din întreaga lume şi din toate timpurile. 

Orchestra şi Corul Filarmonicii din Ploieşti, sub conducerea lui Tiberiu Dragos Oprea (dirijorul - de-adevăratelea! - si coordonatorul muzical al spectacolului „Ucenicul vrăjitor”)  vor fi mesagerii acordurilor vrăjte,  iar actorul Radu Gheorghe, talent înnăscut pentru muzică, o să vă vrăjească în rolul dirijorului... 

Mai departe »

Comunicat de presă - Mircea Rusu, director general interimar TNB

Am stat departe de colții presei care se hrănește cu conflicte, mai mult sau mai puțin naturale . Acest fapt a dus la un soi de acceptare a unei culpe nemeritate, zic eu.

Mă numesc Mircea Rusu. Sunt actor al TNB de peste 32 de ani. N-am făcut parte din niciun partid, din nicio organizație sau serviciu politic! N-am simpatii față de nicio grupare, de niciun fel! Nu susțin niciun stat sau organizație care nu-s de partea intereselor nației mele! Nu sunt altceva decât un partizan al României!

La TNB, cadou inedit de pensionare pentru un șofer de cursă lungă

Ați aflat, nu demult, de pe pagina de Facebook a teatrului, că unul dintre cei mai vechi angajați ai TNB, Gheorghe Loy, s-a pensionat după 50 de ani (fără câteva luni) de cursă lungă în slujba instituției. 

În fața camionului TNB, alături de colegii care i-au făcut surpriza

Șofer cu experiență, „Nea Loy”, așa cum îl știe toată lumea din teatru, a parcurs peste 1,2 milioane de kilometri prin țară și în turnee externe.

După ce i-a venit decizia oficială de pensionare, Gheorghe Loy a tras pe dreapta, a pus cheia în cui, dar nu a rezistat prea mult departe de teatrul care i-a fost ca o a doua casă. Zilele trecute, colegii șoferi i-au făcut o frumoasă surpriză, pusă la cale împreună cu prietenii de la MAN, cei care au furnizat și autocarul modern pe care Nea Loy l-a condus nu de puține ori în ultimii ani.

Mai exact, la intrarea în teatru îl aștepta un TIR personalizat, o machetă care să îi amintească, de-acum înainte, de toate drumurile pe care le-a făcut cu decorurile spectacolelor, în zeci și sute de turnee, alături de marii actori ai României.

„Singurul regret e că nu ajung la 50 de ani de muncă în TNB. Îmi amintesc prima deplasare, a fost pe 5 octombrie 1972, la Ploiești. De atunci am făcut peste 1.200.000 de km cu mașinile teatrului”ne-a povestit Nea Loy de curând pe pagina de Facebook a TNB, atunci când s-a și lăsat pozat la volanul autocarului.

De data aceasta, TIR-ul inscripționat cu logo-ul TNB, dar și cu numele colegilor săi de drum lung îi va ține companie acasă, acolo unde suntem convinși că Nea Loy nu va sta prea mult, pentru că drumurile sale se vor mai opri în centrul Bucureștiului, la Teatru.

Nea Loy, mulțumim că ne-ai dus în siguranță prin lume și îți dorim ca anii care urmază să fie o încununare a unei frumoase cariere în slujba celui mai mare teatru din România!

Colegii din TNB

Foto & text: Florin Ghioca

Costel Constantin: Asta e o meserie pe care o iubesc enorm și nu mi-aș dori să fac altceva în viață!

Continuăm interviul, început nu demult pe Youtube TNB cu unul dintre cei mai cunocuţi actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti, Costel Constantin, cu ocazia spectacolului cu numărul 200 (astăzi va fi nr. 202!!!) cu piesa Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu, regizată de Dan Tudor în anul 2013.

Atunci când un spectacol iese la rampă, nimeni nu poate să-i prevadă cu exactitate câteva lucruri: succesul (la public dar şi de critică), longevitatea, data la care se va opri. Abia după ce trece de un număr impresionant de reprezentații, începem să ne punem unele întrebări. Lucrurile par să fi ieşit din matca faptului obișnuit. Şi atunci, cum de a fost posibil acest miracol? Zeci și zeci de reprezentații, cu distribuția din seara premierei, fără nicio înlocuire? Asta foarte rar se întâmplă în teatru.

În ce ar consta secretul, domnule Costel Constantin? Ne puteți spune ce menține tinerețea unei montări? Dar interesul publicului? Dar bucuria actorilor de a juca piesa respectivă?

Despre piesa lui Victor Eftimiu – una dintre cele mai jucate dintr-o mulțime de piese ale sale! – dar și despre alte spectacole cu un număr foarte mare  de reprezentații am vorbit cu domnul Costel Constantin cu ocazia unui nou  record, mai rar întâlnit, de reprezentații.

Sunt lucruri esenţiale ca un spectacol să aibă viaţă îndelungată. Am să vi le spun. La asta contribuie în mare măsură regizorul. Adică Dan Tudor, cel care a pus în scenă spectacolul pe care l-am sărbătorit de curând, cu ocazia celor 200 de reprezentații. Ştii că un spectacol trăiește dacă e bine croit. E ca o relaţie din viaţă, între un soţ şi soţie. Dacă este adevăr în relaţie, ea merge. Dacă în piesă relaţiile sunt curate, adevărate, la fiecare spectacol ele se repetă şi se amplifică, iar ţie actor, îţi vine să te exprimi normal. Deci regizorul e foarte important în croiul spectacolului.

Dacă o rotiţă dintr-un mecanism nu merge, totul scârţâie. Așadar fiecare dintre noi, interpreții, suntem importanți. Și așa se face că jucăm de peste 8 ani cu mare succes spectacolul ăsta.

Au fost reacții din partea celor care au descoperit unele similitudini cu perioada în care a fost scrisă piesa?

Din fericire, autorul piesei a plasat acţiunea piesei într-un orăşel de provincie. Nu în Capitală. Dar situaţia era aceeaşi peste tot. Spectatorii ne întreabă dacă am umblat la text, dacă e actualizat.

Și ați umblat măcar puțin la text în sensul adaptării lui la zilele noastre?

O, nu. Dar nu se poate face asta, e atât de bine construit încât n-ar avea nici un rost! Știti că dl Eftimiu a fost de 3 ori directorul Teatrului Național din București şi a fost căsătorit cu o mare actriţă, Agepsina Macri. El iubea foarte mult teatrul şi a născocit povestea asta inspirat din realităţile din jur. Era o persoană importantă, membru al Academiei….

Într-o carieră atât de bogată, cu siguranță câteva dintre spectacole jucate aici vă sunt mai dragi decât altele, unele s-au jucat poate mai mulți ani

Am să vă povestesc cum am început la Național.  Abia venisem în București, de la Iași, unde am jucat primii 5 ani după studenție. Și visam un Cehov, un Shakespeare…. N-apăruse încă Regele Lear, spectacolul lui Penciulescu. Eram la început și mă cheamă maestrul Finteșteanu, cu care am făcut o mică pregătire până să dau examenul, așa cum se obișnuia, pe lângă institut. Tinere, am o piesă pentru dumneata, se cheamă Moartea ultimului golan de Virgil Stoenescu.

Ce puteam eu să zic în sinea mea decât Doamne Dumnezeule, o piesă românească, dar eu vreau un Cehov, un Shakespeare... Și am citit textul. E  vorba acolo de un tânăr care a terminat facultatea și e repartizat în provincie, dar el nu vrea să se ducă. Mă rog, nu povestesc piesa, o comedioară naivă. Vreau să vă spun că această piesă am jucat-o 10 ani, peste 300 de reprezentații, distribuția s-a schimbat, s-au tot făcut înlocuiri din cauze inevitabile, dar piesa era atât de bine construită și pusă în scenă încât îți permitea, ca în commedia dell’arte să improvizezi, și totul era în ordine dacă păstrai situația. Ei bine, Diplan era atât de fascinant în rolul acesta și atât de inventiv încât spectatori erau încântați, în hohote de râs urmăreau piesa. Într-o zi ne cheamă dl Ralea, era mâna dreaptă a maestrul Beligan și inima teatrului. Și ne întreabă: Măi, ce faceți voi acolo? Noi privim mirați și îi spunem că ne facem treaba. Măi, ce faceți voi acolo? – ne întreabă din nou, mai apăsat. Că uite, m-a sunat un prieten căruia îi dau bilete la premieră. Și de curând a venit la teatru cu un prieten al lui, din Israel. După spectacol îmi bate obrazul. Eu imediat îl pun la punct, dar tu ai văzut spectacolul acesta în urmă cu 5 ani…. Nu, eu n-am văzut așa ceva! Zice el. Deci, ce faceți voi acolo? Că el spune că n-a văzut așa ceva.

Care a fost următorul succes pe care îl rețineți pe o listă….scurtă?

Un spectacol la care am ţinut enorm a fost „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, rolul McMurphy (Randle P. Mc Murphy) mi-a adus un succes atât de mare mie, sufleteşte zic, ce să mai vorbim de spectacol, în totalitate…. Acolo, alături de Olga Delia Mateescu care făcea şi ea un rol minunat, am cunoscut şi m-am îndrăgostit de unul din cei mai generoşi actori, cu un farmec nebun de comedie, Florin Piersic, care făcea un rol fabulos. El era indianul Bromdem. Care refuza să se supună legilor societăţii, motiv pentru care nu mai voia să vorbească deloc. Toţi credeau că el e mut. El nu era mut. Până când s-a împrietenit cu mine, cel care am venit acolo… în acel ospiciu, spital de nebuni, că de fapt asta e, toată societatea noastră era un ospiciu! Şi ţineţi cont că era vorba de anul 1983 când a fost pus spectacolul…. Dacă nu respecţi legile, nu vrei să faci ce ți se cere și te împotrivești, eşti dus acolo. Şi el a fost dus pentru că a minţit, făcând-o pe nebunul să nu fie dus la armată. Spectacolul a avut un succes nebun! Numărasem la un moment dat 377 de reprezentaţii (din 1983 până în 1994).

Cu siguranță și aici regizorul a fost important. Și croiul spectacolului, ne veți spune, nu?

Dacă tot vorbesc de Teatrul Naţional în care sunt de mai bine de 50 de ani, trebuie să amintesc de acest mare regizor, care într-un fel a fost dat uitării nu ştiu de ce, cel care a făcut nişte mari succese ale Teatrului Naţional din anii '70-'80, Horea Popescu. Gândiţi-vă că a pus „Chiriţa”, un spectacol minunat, cu Draga Olteanu,  cu Silvia Popovici și Florin Piersic, şi cu Dem Rădulescu. Care a pus „Generoasa fundaţie”, „Caligula” - cu Ovidiu Iuliu Moldovan, „Danton”…. Enorm de multe spectacole, şi montări mari, cu enorm succes de public. A, să vă amintesc şi de „Scrisoarea pierdută” pusă de Beligan, cu Moraru şi Dinică, o minune! Pe Bibanu, care juca Cetăţeanul turmentat la noi, îl luase şi Liviu Ciulei la „Bulandra” în montarea lui cu „Scrisoarea”, şi acolo juca Farfuridi.

împreună cu Gheorghe Dinică, în "O scrisoare pierdută"

Cu Florina Cercel în "O scrisoare pierdută"

O minune de spectacol și acesta! Vă daţi seama că în 1980 am fost în turneu, la Festivalul Internaţional al Teatrelor, unde Beligan era preşedinte, cu „Generoasa fundaţie” şi cu „Scrisoarea pierdută”. Şi la spectacol, un domn din rândul doi cu o batistă în mână s-a ridicat şi a spus: Bravo România! Era Eugen Ionescu. Amintiri superbe. Apoi, "Vrăjitoarele din Salem”, pus de Felix Alexa, recomandat atunci de Andrei Şerban, care era director. Alt spectacol minunat, cum a fost şi „Nunta lui Krecinski”, pe care l-am jucat cu doamna Carmen Stănescu foarte mult timp şi cu mare succes.

Pot să vă întreb ce părere aveţi despre venirea lui Andrei Șerban la conducerea teatrului, atunci, imediat după Revoluție?

Andrei Şerban a adus un suflu nou în teatru. Ca să înţelegeţi ce a însemnat pentru mine, vă invit să vă gândiţi cum e să faci nişte duşuri cu apă călduţă şi la un moment dat, unul fierbinte…; te trezeşte, toţi nervii ţi-i ascute! Am jucat în minunea aia, „Trilogia antică” şi am reuşit ca în 3 ani să facem 10 turnee, de la Sao Paolo din Brazilia, unde publicul, mulţi tineri, au stat la finalul spectacolului în genunchi, iar fetele şi-au scos inelele şi cerceii şi le-au aruncat pe scenă… Așa succes, cum am avut noi în Brazilia, n-am văzut niciodată. Le-a plăcut atât de mult, au fost atât de înnebuniţi, bine şi poporul e mai expansiv, dar cum să vă povestesc, extraordinar a fost, un succes nebun! Şi am fost chemaţi peste tot, şi la Edinburgh şi la alte festivaluri. A fost o perioadă benefică.

"Trilogia antică"

Apreciați că și norocul a fost prezent la datorie în cele 5 decenii trăite, cu maximă intensitate, pe scenele Naționalului bucureștean?

Am avut mai multe noroace…Şi că m-a adus Beligan aici, şi că am jucat la Radu Penciulescu în acel spectacol al lui cu Lear… Am prins nişte chestii care m-au ajutat şi mi-au deschis porii să simt meseria asta, care se face strict pentru public. Nu trebuie să minţi nicio clipă. Trebuie să fii sincer cu tine şi cu ei. Şi atunci eşti câştigat.

Cu George Constantin şi Ctin Rauţchi în "Regele Lear"

Cum v-ați întâlnit cu Dan Tudor pentru a porni proiectul cu "Omul care a văzut moartea" ? Pe ce coordonate artistice?

În ultimii ani de meserie am cunoscut un băiat care era actor aici şi care a făcut regie şi care mi-a spus că vrea să pună un Goldoni, „Bădăranii”, la teatrul condus de Ivaşcu. Pentru moment mi-am zis: ce să caut eu în „Bădăranii” de Goldoni? „Domnul Constantin, vreau să pun spectacolul acesta în mod special. Aţi citit piesa Da, i-am spus, şi filmul făcut de Teatrul Naţional îl știu.  Nu, nu aşa o să fie spectacolul meu. Băăranii ăștia sunt ca un fel de familii mafiote, cu roluri precise… Şi noi aşa i-am construit pe ăştia, fiecare un tip de mafiot. Spectacolul a avut un asemenea succes, încât l-am jucat 7-8 ani, până când a murit Mircea Albulescu, care juca unul din cei trei. Şi atunci regizorul a spus: din respect pentru domnul Albulescu, care a fost profesorul meu, eu nu mai vreau să pun pe altcineva în rolul lui. Acesta este Dan Tudor. Tot el mi-a spus într-o zi: Vă propun la Teatrul Naţional o piesă românească foarte bună: Omul care a văzut moartea. Aş vrea să jucaţi în asta. Bine. Mă duc la domnul Caramitru și-i spun că vreau să joc, că de la „Sâmbătă, duminică, luni” n-am mai jucat nimic nou.. Trebuie să joci, Costel. Dar vreau să te rog ceva. Eu îți dau un text să-l citești, mâine vii la repetiție, am un mare regizor aici, Morfov, care pune o piesă, Vizita bătrânei doamne, cu Maia și cu Mircea, și am nevoie de tine pentru un rol, Doctorul se cheamă. Convenim. Vin, încep repetițiile, și apoi eu merg în continuare cu piesa mea. M-am dus la prima repetiție și domnul regizor m-a chemat de-o parte și mi-a zis că vrea ca eu să joc altceva, Valetul și Judecătorul, un rol dublu. Valetul ei care e de fapt un mare judecător. Cum regizorul își dorea un tip mai cu prestanță,  m-a ales pentru asta. Alt spectacol minunat! Și Mircea Rusu făcea un rol extraordinar, și Maia, mulți, mulți foarte buni.

 Apoi am lucrat "Omul care a văzut moartea", premiera a fost la Sala Mică, după care domnul Caramitru, văzând că merge bine spectacolul la public, a zis să-l mutăm la Pictura.

S-a întâmplat ceva neprevăzut în timpul vreuneia din zecile de  reprezentații pe care le-ați jucat?

Spectacolul are o scenă cu turnantă. E scena în care vine mulțimea să-l aclame pe Filimon și toată lumea vrea să-l aleagă primar. Ei merg la fereastră și spun: Mulțumim , oameni buni. În clipa aia turnanta pleacă, ne-a explicat regizorul la repetiții. Voi vă întoarceți cu fața la public și continuați scena,  spuneți ce aveți de spus publicului ca și cum le vorbiți de la fereastră. Și la un spectacol, n-a plecat turnanta. Eu am spus: Vă mulțumesc oameni buni, am făcut o mică pauză….Turnanta tot nu pornea cu noi. Și mi-a venit ideea imediat, i-am luat pe Lari și Adela de mână și ne-am întors cu fața la public și am continuat. Asta ca să dăm senzația că fereastra e acolo, spre ei. S-a folosit scena asta, s-a ajuns la Direcție, am primit mulțumiri. Și la un moment dat, auzind că e un Festival la Câmpina, unde era foarte greu să avem și turnanta cu noi, ni s-a propus să facem exact ca atunci, când s-a blocat. Și așa a fost, am plecat în turneu. Fără turnantă.. Întâmplări frumoase.

Se găsesc soluții atunci când dorești să joci neapărat un spectacol.

Sigur. Dar soluţii care să nu fie fortuite, și să nu bagi degetul în ochiul spectatorului. Pentru că spectatorul simte și dacă are bun simț te judecă în felul lui, dacă nu, știu momente și nu vreau să spun mai mult, unii spectatori s-au ridicat și au părăsit sala.

E bine ca la fiecare spectacol, actorii să fie o mică familie. Fără vedetisme. Teatrul este viața pe scenă dar, în momentele ei esențiale și importante. Deci toată distribuția trebuie să fie o mică familie.

Asta e o meserie pe care o iubesc enorm și nu mi-aș dori să fac altceva în viață!

Un regret, totuși? Poate un rol nejucat, rolul visat?

Othello e unul din cele două vise ale mele care nu s-au împlinit niciodată.

Și celălalt?

Regele din Hamlet. După 10 sau 20 de ani de teatru am început să-mi doresc rolul ăsta. N-am apucat niciodată să-l joc!

Ceea ce-mi doresc cel mai mult acum, să rămân sănătos, așa că îmi păstrez obiceiurile mele, cei 10 km pe care îi parcurg cu soția de mână, zilnic. Și să vedem, poate și cu proiectul acesta propus de Dan Tudor domnului Caramitru se va întâmpla ceva…. „Croitorii cei mari din Valahia" se numește piesa. E scrisă mai demult, dar parcă se lipește acum, cu gropile din București, cu ce se întâmplă, cu unul care vine din străinătate și soția domnitorului îi cere rochii de la Paris. El încearcă s-o convingă, că ar putea fi mai ieftine cele croite în țară, cu materialele și mâna de lucru de aici, dar ea nici nu vrea să audă… La momentul acesta a rămas ca proiect.  Dan n-a apucat să-l finalizeze cu domnul Caramitru….

Un cuvânt, de încheiere, poate de la domnul Filimon, personajul pe care-l interpretați de atâta vreme cu egal succes de public?

Vreau să le mulțumesc spectatorilor care au venit să vadă "Omul care a văzut moartea", datorită lor am ajuns la 200 de spectacole!

În "Nunta lui Krecinski"

"Viața actorului sunt rolurile sale. Restul n-are nicio importanță , a spus autorul. / Eu am venit pe lume s-aduc bucurie și frumusețe. / Tot ce este preocupare de artă, nobilă emulațiune, pasiune pentru frumos trebuie să treacă pe primul plan al preocupărilor noastre. Am văzut atâtea lucruri urâte în anii din urmă, eforturile popoarelor au mers așa de total, așa de brutal, spre ură și distrugere, încât reacțiunea unui artist-actor, scriitor, pictor, muzicant, arhitect ni se pare mana cerească, balsamul alinător, fântâna de apă vie, menită să învioreze, să ne facă mai buni, mai optimiști, mai încrezători în destinele sărmanei omeniri". (Victor Eftimiu)

În "Sâmbătă, duminică, luni"

Mai departe »

TNB, multiplu premiat de revista culturală „Rinocerul”

Teatrul Național I.L.Caragiale din București a fost premiat în cadrul Galei revistei culturale „Rinocerul” de anul acesta, primind mai multe distincții la categoria „Artele spectacolului”.

Directorul Artistic al TNB, actorul Mircea Rusu, a ridicat „Premiul pentru cea mai bună stagiune” 

Fundaţia „Spirit Românesc Pro – Arte şi Caritate” Bucureşti a premiat valorile culturale româneşti din perioada pandemică 2020 – 2021, cu ocazia aniversării a 30 de ani editoriali ai editurii Ghepardul (înfiinţată în anul 1991 la sugestia şi cu sprijinul ministrului Culturii de atunci, Marin Sorescu şi al lui Mircea Ghiţulescu, directorul Direcţiei Teatrelor) și a 3 ani publicistici ai revistei teatrale Rinocerul, aflate sub egida directorială a criticului şi jurnalistului cultural Dinu Grigorescu.

Premiul „Rinocerul” pentru cea mai bună stagiune teatrală: Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti, pentru marile spectacole din stagiunea 2020 – 2021. Premiul a fost ridicat de actorul Mircea Rusu, Director Artistic al TNB. (foto sus)

• Premiul „Rinocerul” pentru teatru-document i-a revenit lui Petru Hadârcă, pentru regia şi scenariul spectacolului Dosarele Siberiei (scris în colaborare cu Mariana Onceanu), la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Chişinău;

• Premiul „Rinocerul” pentru excelenţă regizorală: Alexa Visarion, pentru regia şi scenariul spectacolului Carnavalul după I. L. Caragiale, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” Chişinău;

• Premiul „Rinocerul” pentru „Opera Omnia” – regie: Mircea Cornişteanu, pentru întreaga activitate regizorală;

• Premiul „Rinocerul” pentru „Regizorul anului”: Felix Alexa, pentru regia spectacolelor Lecţia după Eugène Ionesco, Teatrul „Nottara”, premiera: 4 martie 2021; Adio, domnule Haffmann de Jean-Philippe Daguerre, TNB, premiera oficială: 2 iunie 2021; Cine sapă groapa altuia de Ion Băieşu, Teatrul Dramaturgilor Români.

• Premiul „Rinocerul” pentru debut regizoral: Daniela Nane, pentru regia spectacolului Whoʼs Who sau Minciuna nu are picioare atât de lungi de Keith Waterhouse şi Willis Hall, Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea, premiera: 10 septembrie 2021;

• Premiul „Rinocerul” pentru excelenţă scenografică: Andrada Chiriac, pentru scenografia spectacolului Adio, domnule Haffmann, regia: Felix Alexa, Teatrul Național București, 2021;

• Premiul „Rinocerul” pentru interpretare feminină: Cerasela Iosifescu, pentru rolul Lora din monodrama Obsesii de Claudiu Sfirschi-Lăudat, regia: Yiannis Paraskevopoulos, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” Craiova, spectacol online ‒ 11 iunie 2020;

• Premiul „Rinocerul” pentru interpretare masculină: Marius Bodochi, pentru rolul Sorn din spectacolul Stupid Fucking Bird de Aaron Posner, regia: Răzvan Oprea, Teatrul Național București, premiera: 16 septembrie 2021 (foto jos).

• Premiul „Rinocerul” pentru polivalenţă artistică: Claudia Motea, pentru piesa şi spectacolul Brâncuşi, mon amour! (în care interpretează 9 roluri feminine), regia: Zoltan Schapira, Teatrul „Alexandru Davila” Piteşti, premieră naţională: 28 noiembrie 2021;

• Premiul „Rinocerul” pentru excelenţă managerială: Teatrul Particular Braşov, pentru organizarea primei ediţii a Festivalului Monodramei Independente, 1 ‒ 3 octombrie 2021 (manager: Dorina Roman);

• Premiul „Rinocerul” pentru activitatea excepțională desfășurată în domeniul comunicării și relațiilor internaționale la TNB - Adriana Popescu, Director Comunicare și Relații Internaționale Teatrul Național București (foto jos).

• Premiul „Rinocerul” pentru teatru independent: Club22 Teatru Independent – Piteşti (manager: Luminiţa Borta);

• Premiul Special „Rinocerul”: Gelu Ion Nicolae, pentru actorie, regie, dramaturgie, manageriat al trupei de teatru particular „ACCEDE” Slatina – spectacolele de comedie Nimic nu-mi scapă după Adolf de Herz, Aşa am ajuns eu doctor după Molière şi Când ai cu ce, dar n-ai cu cine... sau invers? (text propriu) şi pentru debut poetic ‒ volumul de versuri Poeme de suflet, Ed. Ghepardul, 2020.

Foto: Gabriel Stănciuc

Adela Mărculescu: De-a râsu'-plânsu'... cum se arată și omenia noastră

Viaţa unui spectacol este un miracol. Spectacolul, asemenea omului, are nevoie de un anume fel de hrană, de un mediu propice, ceva noroc… şi multă dragoste. Şi cum nu se întâmplă foarte des ca un spectacol să ajungă la o aniversare atât de frumoasă: 200 de reprezentaţii, ne-am propus să cercetăm împrejurările. Gândindu-ne că trebuie să existe un secret al longevităţii. Aceeaşi curiozitatea  care ne încearcă în privinţa oamenilor ce trec de 90, de 100…

Sunt praguri de trecut şi interpreţii – performeri ai ştachetelor de gând, gest şi simţire - izbutesc să le treacă, împreună? Poate şi câteva momente speciale, pe parcursul pregătirii spectacolului? Există poate o reţetă, pe care creatorii spectacolului au ghicit-o din pornire? Dar poate şi o reţetă a menţinerii în formă? Cu tolba plină de întrebări am pornit să aflăm răspunsuri de la interpreţii acestui spectacol de cursă lungă, regizat de Dan Tudor, premieră a anului 2013 cu care s-a inaugurat Sala Mică. Spectacolul a trecut la scurtă vreme pe scena de la Sala Pictura, unde se joacă şi în prezent.

Astăzi, via online, primiţi şi dumneavoastră gândurile doamnei Adela Mărculescu.

Mai departe »

Pe 1 Decembrie, ușile Teatrului Național din București rămân deschise!

În zi de Sărbătoare, la Teatrul Național din București, ușile rămân deschise pentru public. Teatrul va putea fi vizitat, iar cei care aleg data de 1 Decembrie vor avea ocazia de a se înscrie pentru a participa la Turul Ghidat cu numărul 1000 !

Tururi ghidate, proiecție video pe fațada teatrului, versuri în rostiri nemuritoare și o invitație la un eveniment on-line, prilej de meditație asupra unor momente importante din istoria recentă, alcătuiesc programul zilei de 1 Decembrie 2021 la TNB.

Dintre cei șase directori care au definit, după 1969, strategia TNB și s-au concentrat, cu implicare, pe dezvoltarea Naționalului,  doar doi dintre ei și-au asumat și vocația de ctitori. Atunci când Radu Beligan a fost numit director la Național, șantierul noului TNB nu era finalizat. Când Ion Caramitru a venit director la TNB, în urma unui concurs, teatrul trebuia reconsolidat şi reimaginat, transformat într-un teatru al prezentului, la standardele secolului XXI. Detalii inedite despre secretele clădirii și ale reconstrucției ei, veți afla participând la Turul Ghidat al TNB cu numărul 1000, care va fi dedicat memoriei celor doi manageri Radu Beligan și Ion Caramitru.

Tururile ghidate au început încă din timpul reconstrucției, de ziua Meșterului Beligan (14 decembrie 2013), atunci când a fost finalizată refacerea Sălii Studio și a avut loc premiera spectacolului „Bârfe, zvonuri și minciuni”. La Tururile Ghidate ale TNB au participat de-a lungul celor opt ani care au trecut de atunci, Prințul Charles al Regatului Marii Britanii și Irlandei de Nord, directori de teatre din România și din străinătate, ambasadori ai multor state ale lumii. Printre vizitatori s-au aflat și numeroși tineri - studenți la arhitectură, regie, scenografie, actorie, elevi ai școlilor și liceelor bucureștene etc. În aprilie 2018, Turul Ghidat al TNB a atins un record-un număr de 149 de profesori de limba română din licee au vizitat clădirea Teatrului Național.

De la ora 17:00, la intrarea în Sala „Ion Caramitru” vor răsuna versuri din lirica eminesciană, în rostirea unor mari actori Naționalului bucureștean: George Vraca, Gheorghe Cozorici, Mircea Albulescu, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Calboreanu, Leopoldina Bălănuță, Ion Caramitru, Ilinca Tomoroveanu. Pe fațada Sălii ”Ion Caramitru” a TNB vor fi proiectate secvențe din lungmetrajul „România neîmblânzită”, surprinse de o extraordinară echipă de filmare care și-a propus să arate întregii lumi frumusețile naturale ale României. Proiect al companiei Auchan, documentarul a avut avanpremiera în martie 2018, chiar la Teatrul Național din București. Filmul, care beneficiază și de o versiune internațională, a avut proiecții cu public în peste 30 de țări de pe patru continente.

IMPORTANT:

Interviu Florentina Țilea | ”Hai, să vorbim despre viață!” în FNT

Textul scris de Ana Sorina Corneanu și distins cu premiul UNITER pentru Cea mai bună piesă a anului 2019, ”Hai, să vorbim despre viață!” a fost selectat în cadrul Festivalului Național de Teatru, ediția 31, la secțiunea Creația. Feminin.

Conceptul din acest an „Creația. Recreația. Re-creația” reunește 38 de spectacole selectate din țară.  Criticii Oana Cristea Grigorescu, Cristina Rusiecki și Claudiu Groza sunt selecționerii prezentei ediții de festival.

”Creația acoperă zona producțiilor originale care duc mai departe diversele formule artistice, estetice și ideologice ale teatrului românesc, cu un accent aparte (o sub-secțiune întreagă) pe creația regizoarelor – un desant artistic fără precedent în istoria scenei autohtone.” argumentează Claudiu Groza. 

                                                                                                                   foto credit: Florin Ghioca

Spectacolul ”Hai, să vorbim despre viață” a avut premiera în vara acestui an, la Sala Atelier a Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București. Regia este semnată de Zsuzsánna Kovács, scenografia Gabi Albu. 

Florentina Țilea este distribuită în 9 dintre spectacolele din stagiunea actuală a Naționalului. ”Hai, să vorbim despre viață” este primul său one woman show, așa că i-am pus câteva întrebări. 

Am traversat mai multe etape, am repetat în spații alternative când teatrul era închis, am repetat de sărbători, de frica zilei de mâine, de ce ne putea aduce sau lua ea, am jucat cu săli pline, cu săli semigoale, e un proiect încercat de vremuri.

M-am bucurat foarte mult pentru întreaga echipă faină cu care am lucrat, dar am rămas cu un zâmbet înțepenit pe față pentru că în secunda următoare am realizat că anul acesta va fi o ediție online.

2.       Ai lansat o invitație la introspecție publicului spectator cu personajul Greta din ”Hai, să vorbim despre viață”. Ce relație ai cu acest personaj? În ce măsură te reprezintă și ce te diferențiază? 

Nu mi-a fost greu s-o înțeleg pe Greta pentru că acum câțiva ani buni am trecut și eu prin aceleași întrebări referitoare la drumul pe care "trebuie" sau "mi-aș dori" să-l apuc. Am oscilat între avocatură și actorie. Pentru examenul la facultatea de drept am învățat mult, m-am străduit,  ca să nu zic chinuit, și nu am intrat. Bine, eram și 23 pe loc. La actorie am intrat din prima. Așa că a ales viața. La Greta este un pic mai greu, mai profund.  Ea e mai măcinată de întrebări existențiale, iar eu am încercat s-o înțeleg și chiar dacă fondurile noastre sufletești sunt atât de diferite, am reușit să mă apropii.

Păi, am stat cu frica-n sân până ce au trecut aproape toți prin boală.  Apoi ne-am vaccinat și am intrat într-o oarecare normaliate. Am traversat mai multe etape, am repetat în spații alternative când teatrul era închis, am repetat de sărbători, de frica zilei de mâine, de ce ne putea aduce sau lua ea, am jucat cu săli pline, cu săli semigoale, e un proiect încercat de vremuri. Atmosfera a fost când încordată, când armonioasă dar per total plăcută, creativă. Mi-e dor de ea și aș reaccepta-o oricând în viața mea.

Textul nu prea era pe gustul meu, recunosc, pentru că-mi doream ca performer, situații dramatice, fir epic conturat, conflicte mai bine punctate,  material care să-mi dea ocazia să joc, să mă dau cu capul de pereți, să fiu chinuită, muncită 😂😂😂. În schimb, Sorina a venit cu o altă lume, una filozofică, poetică- pe ici, colo. Ajutată de Zsuzsi, Fieroiu, Gabi și Călin am început împreună s-o gustăm și noi și să ne lăsăm seduși de ea. Reacțiile consiliului artistic de după vizionare nu au fost încurajatoare, dar după ce am început să jucăm, ecourile publicului au fost minunate, foarte emoționante, copleșitoare uneori. Cronicile au fost bune. Spectacolul a fost bine primit de oamenii de teatru. Este prima oară când mi-am făcut un folder de screenshot-uri cu mesaje pe care le primesc după spectacol. Nu prea înțeleg de ce spectatorii nu au curajul să le facă publice, nu au curaj să se exprime,  dar (și acum fac un apel la ei!)  mai ales în vremurile astea, când oamenii vin mai greu la teatru, și-i înțeleg,  gândurile voastre poate i-ar convinge și pe alții că merită să încerce ceva nou, care i-ar ajuta să se cunoască mai bine!

" Aveți curajul de a încerca!!!" , "Nu uitați să visați!" și "Dansați, altfel suntem pierduți!"

                                                                                                                                   foto credit: Florin Ghioca Ce spun criticii despre spectacol:“Revelaţia acestei premiere vine însă mai degrabă de la talentul fenomenal al Florentinei Ţilea, o actriţă atât de captivantă încât ar putea să ţină o sală întreagă vrăjită dacă ar citi cartea de telefon, şi al tinerei regizoare Zsuzsánna Kovács, care a creat un spectacol de mare rafinament şi plin de imaginaţie care rămâne în memorie mai ales prin frumuseţea scenelor de extra text, cu umbre, muzică (Călin Ţopa) şi mişcare (Florin Fieroiu), şi prin externalizarea vocilor interioare care dau dinamism, surpriză şi spre final (scena interviului imaginar) chiar şi umor absurd acestui text static, dar plin de sinceritate artistică şi actualitate.” Alexandra Ares, Liternet“Un recital dramatic de o asemenea intensitate emoţională şi durată, singură în scenă, plutind din greu (şi totuşi, atât de uşor!) printre nişte idei şi sentimente interioare, dar şi printre umbrele oferite ca "sprijin" de regie şi scenografie... nu e la îndemâna unei actriţe obişnuite. Or, după toată această performanţă, sclipirea din ochi, senzaţia de benefică epuizare detectabilă la sfârşitul acestui recital de mare forţă pe care îl reuşeşte Ţilea, o plasează cu siguranţă în galeria de onoare a femeilor din teatrul românesc actual”. Bogdan Burileanu”Hai, sa vorbim despre viata! este un one-woman show in care actrita Florentina Tilea ne surprinde cu naturaletea ei si reuseste sa transmita publicului emotie, buna dispozitie si pofta de viata. Mai mult, este un spectacol care invita publicul la introspectie, un spectacol de la care vei pleca cu cateva intrebari despre viata si despre sensul acesteia, cum ar fi spre exemplu: “Avem control asupra vietii noastre sau totul ne este deja scris?” Crezi ca ai deja un raspuns? Mai analizeaza putin lucrurile.”  Raluca Uluițianu
                                                                                                                                 foto credit: Marian Cristina

Spectacolul Teatrului Național I. L. Caragiale din București , ”Hai, să vorbim despre viață!” este disponibil pentru vizionare de sâmbătă, 6 noiembrie, de la ora 23.30, până luni, 8 noiembrie, ora 23.30 pe platforma Festivalului Național de Teatru  (www.fnt.ro).

Toate manifestările din cadrul ediției 31 a FNT (spectacole, instalații performative și vizuale, evenimente speciale online, teatru radiofonic, manifestări live, conferințe, prezentări de carte etc.) vor putea fi urmărite – online, on-air sau live – gratuit, în perioada 6 – 14 noiembrie 2021. Spectacolele vor putea fi vizonate timp de 48 de ore de la momentul marcat în program (cu câteva excepții pe care le veți regăsi detaliat, pentru fiecare în parte, pe site-ul FNT).

”Hai, să vorbim despre viață!” de Ana Sorina Corneanu
Regie: Zsuzsánna Kovács
Scenografie: Gabi Albu
Coregrafie: Florin Fieroiu
Muzica: Călin Țopa
Light design: Mircea Mitroi
Regia tehnică: Adrian Ionescu

Sala Atelier/ TNB.

Material realizat de Andreea Alexandra Nae

Sala Mare a TNB a devenit „Sala Ion Caramitru”

Joi după-amiază, în prezența prim ministrului Florin Cîțu, a ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, a managerului interimarTNB - Ioan Onisei, a fiilor actorului Ion Caramitru și a mai multor invitați din zona culturală, a fost dezvelit oficial noul nume al Sălii Mari a TNB, care a devenit „Sala Ion Caramitru”.

Cu acest prilej, actorul Mircea Rusu, director artistic al Teatrului Național din București a declarat:

„Ne va lua multă vreme să înțelegem ce a făcut Ion Caramitru pentru teatrul românesc și mai ales pentru Teatrul Național București. Inițiativa ministrului Culturii, a domnului Bogdan Gheorghiu mi se pare salutară: imaginea lui Ion Caramitru trebuie păstrată, conservată, cultivată. El este ctitor al actualului teatru Național București, unic în sfera teatrală a României. Nu mai enumăr domeniile în care a excelat. Teatrul se numește Caragiale, iar Sala Mare se va numi Caramitru. Ambii au seva unei ramuri a românismului: sevă plină de talent, de ambiție, știință de carte, sensibilitate artistică. Și toate aceste calități se aflau în personalitatea lui Pino. Pino, promitem să nu îți facem numele de rușine, nume pe care ți l-ai clădit cu mult har și trudă.”

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, cel care a propus schimbarea numelui Sălii Mari în Sala „Ion Caramitru” a precizat cu acest prilej: 

„Este modul prin care ne asigurăm astăzi că moștenirea culturală lăsată de domnia sa va ajunge la generațiile viitoare. Atât din poziția sa de ministru al culturii, de manager al Teatrului Național I L Caragiale București sau de actor, s-a pus în slujba excelenței și a schimbat realitatea cunoscută. Numele său este strâns legat de patrimoniul românesc și de modul în care astăzi ne raportăm la păstrarea și valorificarea lui, de UNITER, al cărei președinte a fost ales chiar din 1990 de la constituirea acestei uniuni teatrale, dar și de Gala pe care o prezenta în fiecare an și, nu în ultimul rând, de Revoluția din 1989. Acest nume este legat însă și de capacitate extraordinară de a aduce oamenii împreună, de a crea idealuri, de a genera amintiri. Sunt convins că toți cei care suntem aici l-am privit pe omul Caramitru cu admirație și îmi doresc ca toți cei care vor păși în Sala Ion Caramitru să îi cinstească memoria prin aprecierea teatrului și prin aplauze, așa cum și maestrul și-ar fi dorit”, a declarat Bogdan Gheorghiu cu aceast prilej.

Prim ministrul României, Florin Cîțu a cerut celor prezenți să țină un moment de reculegere în memoria lui Ion Caramitru și a precizat în fața sălii care de astăzi va purta numele actorului: „Toți l-am cunoscut pe maestrul Ion Caramitru, ca actor în filme, sau pe scena Teatrului Național. Ca ministru al Finanțelor l-am cunoscut și ca manager și aș vrea să spun că și ca manager era la fel de talentat cum era ca actor. Au fost folosite foarte multe cuvinte frumoase în această perioadă. Orice și oricât aș spune nu aș putea să ilustrez ceea ce a însemnat Ion Caramitru pentru noi, românii. Știu că denumirea Sălii Mari în Sala Ion Caramitru este un gest mic, dar un simbol prin care noi ne arătăm recunoștința pentru tot ce a făcut Ion Caramitru în activitatea sa culturală. De acum, piesele jucate în această sală a Teatrului Național vor avea o însemnătate aparte și astfel, moștenirea lăsată de domnia sa nu se va pierde niciodată. Mulțumim, Ion Caramitru!”, a precizat cu acest prilej premierul Florin Cîțu.

Ion Caramitru a fost manager general al TNB timp de 16 ani, în perioada 2005-2021, fiind cel care a readus Teatrul Naţional ”I.L. Caragiale” din Bucureşti la forma arhitecturală iniţială, transformându-l într-o clădire de spectacol modernă, cu un număr record de săli, servind dorința marelui public de Teatru adevărat. Un „Teatru Nou” pe care l-a slujit cu dăruire din 2005 încoace.

A condus din 1990 Uniunea Teatrală din România (UNITER), de care se leagă evenimente ca Festivalul Național de Teatru sau Gala Premiilor UNITER - adevărate sărbători anuale ale breslei.

A valorificat opera eminesciană  spunând-o, ca actor, ca nimeni altul, pe toate meleagurile româneşti şi pe meridianele lumii şi contribuind, ca Ministru al Culturii, la dăinuirea ei atât prin mijloace clasice, pe hârtie, cât şi prin mijloace digitalizate.

A fost unul dintre cei mai străluciți interpreți  ai teatrului lui Shakespeare, realizând creații memorabile,  fiind recunoscut printre cei mai buni zece actori din lume care l-au jucat pe Hamlet.

S-a născut în 1942, la București. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, clasa prof. Beate Fredanov, în 1964, când a și debutat pe scena Teatrului Național din București, în „Eminescu” de Mircea Ștefănescu. Cele mai recente roluri au fost tot aici, în spectacolele Eduard al III-lea - rolul titular (2008), Prospero din Furtuna (2014), Shylock în Neguţătorul din Veneţia de Shakespeare (2019), mega-succesul Dineu cu proşti de Francis Veber (din 2012), precum şi în Ufo de Ivan Vyrypaev (2017) sau în spectacolul de teatru documentar "Jurnal de România.1989" (2020).

Pentru toată activitatea artistică legată de opera unuia dintre cei mai mari dramaturgi ai tuturor timpurilor, în 2016, Ion Caramitru a fost desemnat Ambasadorul Cultural Shakespeare în România, cu ocazia Anului Shakespeare – 400.

Carieră de excepţie răsplătită cu numeroase premii, între care: Premii de interpretare în Teatrul Românesc (1975, 1979, 1981, 1985), Premiul Revistei Cinema pentru interpretare (1976), Premiul Asociaţiei Cineaştilor, 1980, Premiul Special al Juriului pentru rolul principal din filmul “Luchian”, la Festivalul Naţional al Filmului, Costineşti, “Meritul Academic” acordat de Academia Română, 2012, Premiul Aristizza Romanescu al Academiei Române, 2013.

În 1995 a primit titlul de Ofiţer de Onoare al Ordinului Imperiului Britanic (OBE), pentru activitatea culturală româno-britanică şi a fost decorat de Regina Elisabeta a II-a, iar în 1997, titlul de Cavaler al Ordinului Literelor şi Artelor din Franţa. În 2000, i-a fost conferit Ordinul Pentru Merit al României în grad de Mare Cruce. A primit 5 titluri de Doctor Honoris Causa, al: Universităţii de Arte din Iaşi(2008), Universităţii Ovidius din Constanţa (2012), al Universităţii de Arte Audiovizuale ESRA din Skopje (2016), al  Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, decembrie 2017 şi al Academiei de Muzică, Teatru şi Arte Plastice din Chişinău (2018).

În 2017 primeşte Ordinul Soarelui Răsare (Order of the Rising Sun, Gold Rays with Ribbon), cel mai important ordin japonez destinat cetățenilor străini, acordat în numele Majestății Sale Împăratul Japoniei. Ordinul Național Steaua României în grad de Cavaler, 2017. Ultima recunoaştere publică a fost Premiul pentru promovarea operei eminesciene, oferit de Memorialul Ipoteşti în iunie 2021.

FOTO: Florin Ghioca / TNB

Virginia Mirea, desemnată „Cea mai bună actriță” la Săptămâna Comediei de la Brașov

Virginia Mirea, actriţă a Teatrului Naţional din Bucureşti a primit, duminică seara, premiul pentru „Cea mai bună actriţă” în cadrul galei Festivalului "Săptămâna Comediei", care a avut loc în perioada 2-8 august la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov.

„Indiscutabil, „Noii infractori” este spectacolul de glorie al Virginiei Mirea. Actriţă unicat, aceasta reuşeşte aici o fabuloasă partitură deopotrivă energetică, comico-dramatică, filigranată, magistrală. Dorina e o mater familias puternică şi fragilă în egală măsură, o explozie de vitalitate, magie, gingăşie şi curaj”, spune criticul de teatru Răzvana Niță, (Acta est fabula).  

Cunoscută pentru rolurile interpretate pe scena Teatrului de Comedie, actrița Virginia Mirea s-a născut la data de 9 iunie 1955 în București. Încă din liceu a fost atrasă de actorie și a participat la festivaluri de teatru pentru elevi.

Virginia Mirea a intrepretat zeci de personaje, aplaudate de spectatori și apreciate de critica de specialitate. În 2010, a obținut premiul UNITER pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru rolul din spectacolul „Casa Zoikăi", pus în scenă la Teatrul de Comedie din București. 

Din 2019, Virginia Mirea face parte din trupa Teatrului Național din București, odată cu rolul din „Noii infractori”.

În cadrul Festivalului „Săptămâna Comediei” de la Brașov Premiul pentru „cel mai bun actor” i-a revenit tânărului Dan Rădulescu pentru prestaţia din spectacolul Rosto, în regia lui Alexandru Dabija.

Foto & text: Florin Ghioca

Open call: se caută tineri regizori și dramaturgi pentru „Theatre Networking Talents”

Festivalul Internațional dedicat Tinerilor Regizori - Theatre Networking Talents (TNT) va avea loc în luna octombrie la Craiova, iar pentru ediția din acest an caută tineri regizori și dramaturgi care să se alăture acestui proiect internațional.

Ediția 2021 a Festivalului Internațional dedicat Tinerilor Regizori - Theatre Networking Talents (TNT), organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și coordonat de regizorul Bobi Pricop, se va desfășura în parteneriat cu Institutul Goethe prin programul „New Stages South-East”.

Ediția din acest an va reuni 5 regizori absolvenți în 2020 și 2021 care vor lucra cu 5 dramaturgi tineri în perioada 19 - 22 octombrie 2021, sub îndrumarea mentorilor Theodor Cristian Popescu (regizor) & Rebekka Kricheldorf (dramaturg). Atelierele se vor desfășura integral în limba engleză, atât offline (la Portul Cultural Cetate), cât și prin sesiuni de lucru online.

Cele 5 proiecte care vor rezulta în urma atelierului vor fi prezentate într-un showcase online, la care vor participa manageri de teatre, directori de instituții culturale, selecționeri de festivaluri, critici de teatru, îndeplinind astfel misiunea TNT de a deveni o platformă de prezentare a tinerilor regizori și creatori de teatru.

Fiecare proiect va fi adoptat de către un teatru partener (Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu - Sectia Germană, Teatrelli, Teatrul Tineretului Piatra-Neamț), urmând ca în 2022 cele 5 echipe regizor-dramaturg să dezvolte piesele rezultate prin sesiuni de lucru împreună cu actorii teatrelor partenere, în vederea unei prezentări de tip spectacol-lectură / work-in-progress.

Ulterior, proiectele pot fi dezvoltate în spectacole care să intre în repertoriul teatrelor producătoare, iar cele mai bune lecturi performative / spectacole rezultate vor fi prezentate la Berlin în etapa finală a proiectului „New Stages South-East” în 2023.

New Stages South-East este un proiect regional al Institutului Goethe, adresat autorilor de teatru și profesioniștilor din domeniu, la care participă artiști din Bosnia Herțegovina, Bulgaria, Grecia (Atena / Salonic), Croația, România / Republica Moldova, Serbia, Cipru.

Temele propuse: Pornind de la subiecte precum migrația, pandemiile, conflictele regionale și regimurile populiste/naționaliste etc., dezvoltate sau adaptate în funcție de zona specifică de interes a fiecărui creator, ne dorim să descoperim modurile în care actualitatea politică și socială influențează teatrul contemporan.

Condiții de participare:

Pentru a se înscrie la procesul de selecție, regizorii trebuie să:
- fie absolvenți de regie teatru în anii universitari 2020 și 2021 // diplomă de Licență sau Master;
- fie buni cunoscători de limbă engleză;
- trimită un portofoliu / CV și o scrisoare de intenție (max. 2 pagini), în care să vorbească despre posibile teme/idei pe care își doresc să le dezvolte în cadrul proiectului și așteptările legate de un astfel de proces de lucru.

Pentru a se înscrie la procesul de selecție, dramaturgii trebuie să:
- fie buni cunoscători de limbă engleză;
- trimită un portofoliu / CV și o scrisoare de intenție în care să descrie temele / ideile pe care doresc să le dezvolte în cadrul atelierelor, și / sau o schiță / draft pentru o posibilă scenă pe care să o scrie în cadrul proiectului.

Termen-limită:

Toate materialele trebuie trimise pe adresa [email protected], până la data de 15 august 2021.
Selecția participanților va fi anunțată până pe data de 24 august 2021, iar echipele regizor/dramaturg vor fi alcătuite de coordonatorii festivalului în funcție de temele propuse.

Important:

Organizatorii vor deconta cheltuielile de cazare, masă și transport ale tuturor participanților din această fază a proiectului.

Carmen Lidia Vidu, nominalizată la Premiile UNITER: „E un moment fantastic și mă bucur că-l trăiesc!”

Juriul nominalizărilor pentru Premiile UNITER de anul acesta a decis că regizoarea Carmen Lidia Vidu se va afla pe „lista scurtă”, pentru regia spectacolului „Jurnal de România. 1989”, realizat la Teatrul Național „I.L.Caragiale” din București.

După Cătălina Buzoianu (a cărei studentă a fost Carmen Vidu), din 1990 până în prezent au fost nominalizate la Premiile UNITER doar două regizoare la "Cel mai bun regizor" și "Cel mai bun spectacol".

„M-am temut că Revoluția nu e un subiect pentru o femeie regizor, nu am crezut că documentarul își va găsi locul într-un teatru atât de mainstream ca TNB-ul, dar așteptam să vină momentul în care la UNITER să văd nominalizate femei pentru cea mai bună regie și cel mai bun spectacol. E un moment fantastic și mă bucur că-l trăiesc. Aplaud întreaga echipă a spectacolului "Jurnal de România. 1989", a declarat „la cald” regizoarea Carmen Lidia Vidu, imediat după ce a primit vestea nominalizării.

Proiectul “Jurnal de România. 1989” se bazează pe interviuri cu actorii ale căror opinii nefiltrate, fie ele personale, civice sau sociale sunt mixate pentru a oferi „fotografia mai mare” a unui eveniment istoric. Spectacolul multimedia dă spectatorilor ocazia de a pune laolaltă un puzzle puternic și foarte uman. Istoria e văzută din prisma biografiilor personale. Cercetarea, imaginea și sunetele alcătuiesc universul multimedia care completează poveștile actorilor. 

Astfel, poveștile spuse de Oana Pellea, Ion Caramitru, Florentina Țilea și Daniel Badale se bucură și de autenticitatea propriilor amintiri, așternute într-un spectacol în care imagini de arhivă, animații, sunet și lumină creează un univers în care trecutul care nu trebuie uitat se împletește cu prezentul care a adus (sau nu) unele schimbări. Alături de cei patru actori, în spectacol mai sunt prezentate mărturii și amintiri ale unor istorici și cercetători care au dedicat timp consistent studierii evenimentelor de acum 31 de ani: Germina Nagâț, Dennis Deletant, procurorul Dan Voinea.

Împreună cu echipa de actori: Oana Pellea, Florentina Țilea, Ion Caramitru și Daniel Badale

„Aveam 9 ani la Revoluție și locuiam în centrul orașului Arad. Era ură și euforie. La 30 de ani de la Revoluție, am propus Teatrului Național din București să realizăm un spectacol documentar dedicat anului 1989. Nominalizarea mea la UNITER, prezența teatrului documentar la TNB sunt parte dintr-un proces de maturizare culturală și mă bucur să fac parte din acest proces. Acum am mai puține frici, dar am încă multe de învățat că om și ca regizor. Și încă mi-e frică de oamenii care vor să fie doar invulnerabili”, a mai precizat Carmen Lidia Vidu pentru BlogTNB.

Despre spectacolul „Jurnal de România. 1989” s-a scris și s-a spus mult, a stârnit un interes deosebit, iar publicul a venit să vadă atât reprezentațiile din Sala Mare, cât și cele jucate pe acoperișul TNB, la Amfiteatrul în aer liber, acolo unde proiecțiile video au acoperit într-un mod spectaculos întregul turn exterior al scenei mari.

Interviu cu Oana Pellea și Carmen Lidia Vidu la TNB TV, despre spectacolul „Jurnal de România. 1989”

„Am părăsit "Jurnal de România. 1989" emoționată şi convinsă că această serie de teatru documentar ar putea continua cu multe alte poveşti personale care, dacă nu vor fi spuse, se vor pierde iremediabil. Este un spectacol care merită văzut de toate generaţiile. Vremurile de criză unesc oamenii şi în situaţia noastră de pandemie, Revoluţia din 1989 ne reaminteşte de unde am pornit şi pentru ce trebuie să luptăm: libertatea de acţiune şi de gândire, mereu sub un atac de o formă sau alta intern sau extern, naţional sau global -, care poate să ni se ia, din nou, în orice moment", a scris Alexandra Ares în revista Neuma.

Premiera spectacolului a avut loc pe 24 iunie 2020. Pe 13 septembrie 2020, „Jurnal de România.1989” a deschis  Festivalul European al Spectacolului Timișoara – Festivalul Dramaturgiei Românești.

Foto & text: Florin Ghioca