Comunicat de presă Teatrul Național București

În urma sesizărilor publice postate pe rețelele de socializare, referitoare la spectacolul Proorocul Ilie, montat de regizorul Botond Nagy pe un text de Tadeusz Słobodzianek, Teatrul Național “I.L. Caragiale” din București face următoarele precizări:

Spectacolul “Proorocul Ilie” nu își propune să aducă vreo ofensă credinței creștine sau oricărei alte convingeri religioase. Dimpotrivă, montarea este o reflecție asupra credinței, asupra fragilității convingerilor umane și asupra pericolelor extremismului de orice fel. Este un demers artistic care încurajează toleranța, dialogul și o înțelegere mai profundă a complexității spiritului uman.

În plus, menționăm că unele imagini apărute pe platformele sociale au fost scoase din contextul real al spectacolului, prezentând fragmente izolate într-un mod care distorsionează mesajul artistic al montării. Spectacolul nu este o blasfemie și nu își propune să ridiculizeze credința, ci, dimpotrivă, invită la o reflecție profundă asupra relației dintre om și divinitate, asupra modului în care credința poate fi influențată sau deturnată.

Așa cum se menționează și pe pagina oficială a spectacolului, "Proorocul Ilie" este o invitație la meditație sinceră asupra credinței și religiei într-un moment de profundă criză spirituală și morală. Regizorul Botond Nagy declara, înainte de premieră: „Îmi doresc ca prin acest proiect artistic spectatorii să-și analizeze propriile credințe într-o lumină nouă și să înțeleagă adevărata valoare a acestei miraculoase conexiuni interumane care este credința.”

Piesa scrisă de Tadeusz Słobodzianek a mai fost montată în România de reputatul regizor László Bocsárdi, la Teatrul „Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe, cu premiere în 2001 și o reluare în 2010. De asemenea, tot în 2010, la Teatrul Municipal din Baia Mare avea loc o altă montare a acestui text. Aceste producții au contribuit la explorarea și înțelegerea profundă a textului în contextul teatral românesc.

Teatrul Național "I.L. Caragiale" din București reafirmă că spectacolul nu are nicio intenție de blasfemie sau lipsă de respect față de valorile religioase. Considerăm că unele reacții critice sunt rezultatul unei interpretări eronate a mesajului artistic, care nu neagă, ci dimpotrivă, pune în lumină complexitatea relației dintre om, credință și societate.

Respectăm dreptul fiecărui spectator de a avea propriile convingeri și încurajăm dialogul deschis, în spiritul valorilor teatrului ca spațiu al reflecției și al libertății de expresie. Teatrul este, prin definiție, un loc al întrebărilor, nu al răspunsurilor impuse, un spațiu în care fiecare spectator are libertatea de a interpreta și de a reflecta.

Piesa lui Vişniec sună incitant, la TNB

CUVÂNTUL PROGRES ROSTIT DE MAMA SUNA TERIBIL DE FALS 

Pe scena Sălii Studio a Teatrului Naţional I.L Caragiale din Bucureşti sunteţi aşteptaţi să descoperiţi profunzimea, frumuseţea şi actualitatea unei piese de Matei Vişniec, dramaturg român de talie internaţională. 

De o frisonantă, nebănuită - nici de autor la data scrierii - actualitate, lumea aflându-se și atunci într-un context conflictual, "Cuvântul progresului rostit de mama suna teribil de fals" se dovedește, și la decenii distanță, un abecedar pentru părinții care și-au pierdut copiii și se văd nevoiți să reînvețe a trăi, purtând povara absenței lor. Melanj de trecut și prezent, dominat de neliniștea, disperarea și încrâncenarea de a nu depune armele, de a nu da uitării cele mai dragi ființe dispărute, fără urmă, într-unul din războaiele aberante ale omenirii.

Veți vedea cum, inspirată din realitatea războiului bosniac, această piesă scrisă la începutul anilor 2000 păstrează, din nefericire, actualitatea. Dramaturgie complex stratificată, teren fertil pentru viziuni moderniste în teatru, textele lui Matei Vişniec se potrivesc ca o mănuşă cu stilul regizorului de a lectură scenic (univers scenic specific dominat de soluţii tehnice originale, ambianţă audiovizuală modernă), cu distribuţia aleasă şi cu felul în care este condusă.

În distribuție: Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Lari Giorgescu, Aylin Cadîr, Răzvan Oprea, Ada Galeș, Florin Călbăjos, Ciprian Nicula, Mihai Calotă, Silviu Mircescu, Cosmin Dominte.

O distribuție colosală într-o dramă perenă, condimentată cu accente de umor negru, despre destine frânte sau radical schimbate, despre legătura răvășitoare, de dincolo de lumi, dintre o mamă și fiul ei…

„Îmi doresc ca spectacolul acesta să vorbească în numele tuturor mamelor și femeilor care au suferit vreodată, fie că și-au pierdut copiii, fie n-au putut să-i aibă niciodată sau i-au abandonat, dar care au totusi șansa să vadă., ca pentru prima dată, prin ochii copiilor lor.

Dacă inocența ar fi palpabilă, mi-aș dori să o resimțim măcar pentru o clipă prin acest spectacol. Iar dacă suntem atenți, poate o observam înainte să călcăm din nou pe ea”. Botond Nagy

Biletele se pot procura de la Casa de bilete a TNB, precum și online, pe Bilet.ro.

Olivia Chirvasiu

Foto: Florin Ghioca

Ion Finteşteanu, 125 de ani de la naştere

În 1899, an de referință pentru impunerea jocului de oină (avea loc primul  campionat naţional!), tot la Bucureşti, dar în ziua de 18 martie, vedea lumina zilei cel ce avea să devină un reputat actor al Naţionalului bucureştean, Ion Finteşteanu.

Bogata sa activitate pe scena teatrului a fost răsplătită, în 1971,  cu ocazia împlinirii a 5 decenii numai în această trupă, fiind numit membru de onoare al Teatrului Naţional din Bucureşti.  Între cele mai cunoscute creaţii ale sale se numără roluri din Caragiale, Shakespeare, Molière ….  De la figurantul din "O scrisoare pierdută" ajungea un valoros interpret caragialesc, şi nu doar al lui Farfuridi… (vezi foto) „Când a trebuit să-l dublez pe Soreanu în Pristanda, povestea Finteşteanu, nu mi-a fost prea greu; nici când l-am dublat pe Iancu Brezeanu în Cetăţeanul turmentat. L-am repetat o dată şi pe Trahanache… Se vede deci cum am ajuns la Farfuridi”. Creaţii notabile şi în Molière, Harpagon („Avarul”), Tartuffe („Tartuffe”).

A fost şi Domnul Jourdain din „Burghezul gentilom” de Molière, Pantalone în „Mincinosul” de Carlo Goldoni, Karenin, din „Ana Karenina” de Lev Tolstoi, sau Polonius, „Hamlet” şi Nebunul din „Regele Lear” de William Shakespeare...

Actor, profesor universitar şi şef al catedrei Arta actorului din Institutul de Teatru, Artist al Poporului (1958), Ion Finteşteanu dezvăluia la un moment dat o fărâmă din „secretul” succesului său: „Pentru mine, abordarea unui rol complex presupune multă, multă analiză…”.

Mai departe »

Actorul Tomi Cristin invită tinerii să vină cu părinţii la piesa E VINA TA! * Premieră *

Începând din 21 februarie, la Sala Atelier vă aşteaptă un nou spectacol, E VINA TA, o piesă scrisă de actorul Tomi Cristin, pe care îl putem vedea în cea de-a 8-a piesă pe care o joacă în această stagiune.

Este cumva aceasta prima piesă pe care aţi scris-o și aţi montat-o de-a lungul unei cariere ce a ajuns la cifra „34” (dacă nu mă înșel și bine am numărat...)?

Este foarte bună această primă întrebare pentru că ea mă face să realizez că da, textul piesei „E vina ta!” este rezultatul unei experiențe personale și profesionale de 36 de ani de teatru.

Mai departe »

Pe 30 IANUARIE: Un inedit spectacol aniversar I.L. Caragiale, la TNB

Un spectacol-coupé, cu o durată de două ore, vă aşteaptă în penultima zi a lunii la Sala Media a TNB, ca să ne amintim de cel mai mare dramaturg al românilor, Ion Luca Caragiale, născut pe 30 ianuarie 1852: Caragiale altfel & Moftul român.

Mai departe »

Astăzi, Gheorghe Dinică ar fi împlinit 90 de ani

În CINE ARE NEVOIE DE TEATRU?

Unul dintre cei mai mari actori ai teatrului și filmului românesc s-a născut de Crăciun, dar a fost declarat pe 1 ianuarie. Gheorghe Dinică ar fi împlinit 90 de ani în această primă zi a noului an 2024.

Înzestrat cu un dar rar, acela de a le conferi personajelor negative șarm și magnetism, a fost distribuit preponderent în asemenea roluri, care l-au adus în inimile  spectatorilor de toate vârstele și îl păstrează viu în memoria spectatorilor și la aproape 15 ani de la dispariția sa. Maestrul Gheorghe Dinică a murit la doar 75 de ani. 

Era suficient să apară în scenă sau în cadru și imediat ochii tuturor erau ațintiți asupra lui.

Mai departe »

30 de ani de la plecarea lui Gheorghe Cozorici - Prinţul!

Cel care părăsea scena vieţii în urmă cu 3 decenii, la vârsta de 60 de ani, lăsând teatrul, filmul dar şi arealul recitării mai sărace, Gheorghe Cozorici, nume de prim rang al artei interpretative, era considerat Prinţul - scenei şi al poeziei, cu precădere al poeziei eminesciene.

A fost descoperit de Ștefan Ciubotărașu, care se ocupa de trupa de teatru amator a tinerilor de la Vulcan (la începutul anilor ’50, Cozorici lucra la Uzinele Vulcan) şi el a fost cel care l-a îndemnat să dea admitere la Institut. Aşa a devenit studentul Aurei Buzescu şi, în 1956, a absolvit Institutul de Artă Dramatică din Bucureşti făcând parte din renumita "promoţie de aur", alături de alţi mari actori: George Constantin, Amza Pellea, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Sanda Toma, Silvia Popovici, Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu, Constantin Rauţchi, Silviu Stănculescu şi alţii.

Mai departe »

#ABCulMemoriei. Radu Beligan, Meșterul!

Născut într-o zi de 14 decembrie, în satul Galbeni (Filipeşti), judeţul Bacău, Radu Beligan a fost cel mai longeviv actor aflat în activitate pe scena unui teatru, performanţă consemnată şi de Cartea Recordurilor pe 15 decembrie 2013.

A condus Teatrul Naţional Bucureşti vreme de două decenii 1969 – 1990, acesta fiind și cel mai lung directorat din istoria Naţionalului bucureştean, perioadă în care au avut loc montări de răsunet, cu piese de referință din dramaturgia națională și universală, cu mari actori şi regizori.

Ultimul rol la TNB, Leon Saint Pe din „Egoistul” de Jean Anouilh, în regie proprie, cu premiera în 2004, a fost de asemenea o creație de „drum lung” desfășurată de-a lungul a peste 10 ani . Un spectacol pe care publicul nu se mai sătura să-l privească, pe care Meșterul – cum îi spuneau colegii, l-a jucat neîntrerupt și pe alte scene din București și din țară, până la sfârșitul vieții.

Date importante din lunga sa carieră veți regăsi pe blogul TNB, multe dintre acestea posibil nu le-ați știut, cum ar fi ultimul rol ce i-a fost încredințat chiar în ultimul an de viață… sau cele mai importante distincții ce i-au încununat munca dedicată teatrului de la o vârstă fragedă până la asfințitul vieții.

Mai departe »

Din 17 septembrie, când va începe stagiunea TNB, puteți vizita la Muzeul Teatrului Național București, Expoziție inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecția Muzeului TNB

În februarie 2020, Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București a început implementarea proiectului  ”Expoziție inovativă cu bunuri culturale restaurate din colecția Muzeului Teatrului Național București”, proiect finanțat prin Granturile SEE 2014-2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.
Proiectul a beneficiat de o finanțare totală de 1.024.160 lei ((207 740 EUR), din care 525.436,01 lei (106 579 EUR)  – finanțare nerambursabilă din fondurile SEE și 92.724 lei (18 808EUR)  – finanțare nerambursabilă din bugetul național.

                                                          Muzeul TNB                                                          

Promotor al proiectului, Teatrul Național București a demarat implementarea proiectului alături de patru dintre cele mai importante instituții culturale românești: Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Militar Național ”Regele Ferdinand I”, Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” și Biblioteca Națională a României. În calitate de parteneri ai TNB în cadrul proiectului, acestea au realizat investigații fizico-chimice și activități de tratare, conservare și restaurare, desfășurate în secțiile de restaurare și laboratoarele lor de specialitate. Astfel, au fost restaurate 38 de obiecte de patrimoniu din colecția Muzeului TNB: costume care au aparținut actorilor, artefacte, documente.

Mai departe »

Actorul Niculae Urs ne invită la ”Caragiale… altfel”

După ce l-a dramatizat pe Cehov (a impresionat cu dramatizările „Măscăriciul”, jucând alături de Horaţiu Mălăele, la Teatrul Bulandra, şi „Momâia” – un recital susţinut la Teatrul Nottara, dar şi pe alte scene), actorul Niculae Urs a ajuns și la… Caragiale.

Mai departe »

Un spectacol captivant pe scena mare a TNB : ”Părinți și copii” în regia lui Vlad Massaci

Dacă aţi ratat reprezentaţia din Festivalul Naţional de Teatru cu recenta premieră Părinți și copii de Brian Friel (dramatizare după romanul omonim al lui Ivan Turgheniev), vă invităm joi, 12 ianuarie la teatru, la Sala „Ion Caramitru”. Sau, la reprezentaţiile programate în februarie, sâmbătă, 11 şi miercuri, 22, de la ora 19.00, când puteţi vedea acest spectacol de o izbitoare actualitate tematică, ale cărui personaje vin tocmai dinspre Rusia mijlocului de secol XIX.

Considerat de critică drept cel mai reușit roman al lui Turgheniev, Părinți și copii a provocat la apariție aprinse discuții contradictorii pe tema conflictului dintre generația părinților (păstrătoarea idealurilor umaniste tradiționale) și cea rebelă a fiilor (materialistă, dezamăgită, nihilistă, tentată să distrugă tot ce ține de vechiul stil de viață).

Mai departe »

INTERVIU cu Amalia Ciolan, actrița Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București

O vedeam adesea, așteptând în spatele scenei, înainte de începerea spectacolului. Stătea acolo de când pășea primul spectator în sală și până ce se așeza ultimul. La repetiții, obișnuiește să aducă ceai și gogoși tuturor colegilor. Ea este Amalia Ciolan și din 1994 este actrița Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București. În stagiunea curentă, poate fi văzută în spectacole precum ”20 de ani în Siberia” – dramatizare după cartea de memorii a Aniței Nandriș Cudla, regia Sorin Misirianțu (3, 18 decembrie și 7 ianuarie) ”Noaptea lui Helver” de Ingmar Villqist, regia Matei Lucaci-Grünberg (24 noiembrie, 7 și 21 decembrie), Matilda și groparii de Stela Giurgeanu, regia Mircea Rusu (23 noiembrie, 13 decembrie, 5 ianuarie) și Titanic Vals de Tudor Mușatescu, în regia lui Dan Tudor (4, 16, 27 decembrie)

1.         Cum ți-ai descrie copilăria?

Copilăria... Dacă stau să mă gândesc, este perioada cea mai luminoasă din viața unui om. Chiar dacă am crescut într-o perioadă grea - perioada  comunismului - e partea cea mai luminoasă din sufletul meu.

2 . Când ai început să iubești teatrul?

Încă din școală aveam un program foarte bine determinat. Totul era ordonat in viața noastră de copii, de tineri. Eram foarte atent îndrumați de părinți și de profesori spre activități care să ne formeze și să  ne dezvolte creativitatea, inteligența.  Mergeam la muzee, la concerte simfonice, la spectacole de operă și balet, la filme de artă, la cinematecă și desigur, la spectacolele de teatru.  Astfel încât, la început, am fost un bun spectator, apoi am descoperit scena din interior și de aici pasiunea pentru teatru.

3. Din 1994 ești actrița Teatrului Național ”I. l. Caragiale” din București. Cum ai descrie această experiență?

Douăzeci și opt de ani în acest teatru. Pentru mine, Teatrul Național a fost acasă. Tot ceea  ce a însemnat bucurie, căldură, căutare, neliniște…Teatrul Național a fost pentru mine un drum inițiatic și sper să rămână așa pana la sfârșit.  

4.  Care a fost primul spectacol pe scena Naționalului și ce amintiri te leagă de acesta?

Am început colaborarea cu Teatrul National când eram studentă în anul IV, la spectacolul ”Ondine” de Jean Giraudoux, în regia d-lui Horea Popescu. Așa am descoperit scena mare a teatrului, însuflețită de mari actori, precum Ilinca Tomoroveanu, Mircea Albulescu, Adrian Pintea, sub bagheta unui regizor unic,  Horea Popescu.  Ca profesionist, am debutat în Teatrul National, în spectacolul ”Tamerlan cel Mare” de Christopher Marlowe, sub direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză - unul dintre cei mai minunați creatori pe care i-am întâlnit, avându-i parteneri pe mari actori ai Naționalului:  Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Leopoldina Bălănuță, Adrian Titeni. Desigur, acesta a fost un mare dar, pe care îl port și acum în lăcașul inimii mele si pe care îl țin ca pe un nestemat de mare preț.

5. În 1995, pentru rolul Domnișoarei Nastasia din spectacolul regizat de Ion Cojar, la Teatrul Radu Stanca din Sibiu ai fost recompensată cu premiul criticii pentru debut. Te-a influențat în vreun fel acest premiu?

Premiul de debut pentru Domnișoara Nastasia, montat la Teatrul de Stat din Sibiu, în regia lui Ioan Cojar, a fost pentru mine o recunoaștere și în același timp, o mare responsabilitate. Să pleci la început de drum într-un spectacol sub bagheta profesorului, mentorului și marelui regizor, Ion Cojar, să o ai alături, în repetiții pe marea actriță,  doamna Raluca Zamfirescu, fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu și să ții se înmâneze premiul de debut, din partea celor mai importanți și valoroși critici de teatru: Valentin Silvestru, Victor Parhon, Mircea Ghițulescu, într-o asemenea situație, ți se pare ca toată lumea este a ta, însă, ai și conștiința unei responsabilități enorme. De acolo a început drumul căutării mele în teatru. Un drum lung, care nu a fost ușor, dar a fost minunat.

6. Există oameni cărora le ești recunoscătoare pentru ce te-au învățat?

In primul rând, sunt produsul Școlii Românești de Teatru, care a avut cei mai buni și dedicați profesori. Le datorez, tuturor și fiecăruia în parte, formarea mea. Am avut cel mai minunat, dăruit și dedicat profesor, domnul Ion Cojar, căruia îi sunt profund recunoscătoare. Ne-a transmis dragostea pentru teatru, pasiunea pentru profesie, o disciplină și o rigoare, fără de care nu se poate practica această profesie.  Am avut numeroase întâlniri pe scena, cu cei mai mari actori ai acestei țări. Am jucat alături de Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Traian Stănescu, Ilinca Tomoroveanu, Radu Beligan, Ion Caramitru, Valeria Seciu, Mircea Rusu, Adela Mărculescu, Damian Crâșmaru, Costel Constantin, Dan Puric, Alexandru Bindea.  Când ești pe scenă cu asemenea parteneri, ai toate șansele să te desprinzi și să zbori.

Am avut întâlniri cu mari regizori ai scenei românești - mari creatori de spectacole - cu care am călătorit în lumi tainice și miraculoase - Liviu Ciulei, Ioan Cojar, Horea Popescu, Victor Ioan Frunză, Tudor Mărăscu, Mihai Măniuțiu, Alexandru Tocilescu. Și o întâlnire semnificativă și determinantă cu regizorul Radu Penciulescu, căruia îi datorez foarte mult pentru maturizarea mea în teatru.

7. Dacă ar trebui să alegi între teatru sau film, ce ai alege?

Profesia făcută cu temei, cu rigoare cu responsabilitate. Nu are importanță unde te afli - pe scena, pe platourile de filmare, în televiziune.

8. Ce ai vrea să știe publicul despre spectacolele în care joci la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București?

20 de ani in Siberia, în regia lui Sorin Misirianțu. Spectacolul a fost conceput în cadrul programului - Procesul comunismului prin teatru, cu susținerea directorului general, Ion Caramitru. Textul spectacolului este  o dramatizare după o  tulburătoare carte  de memorii, a Aniței Nandriș Cudla, o țărancă din Bucovina, care descrie calvarul deportării în Siberia, supraviețuirea și salvarea sa prin credință. 

- ”Matilda și groparii” de Stela Giurgeanu este un spectacol realizat sub auspiciile Centrului de Cercetare si Creație Teatrala Ion Sava. Un incitant text contemporan transpus în spectacol de Mircea Rusu, în calitate de regizor.

- ”Noaptea lui Helver” de Ingmar Willqist, în regia lui Matei Lucaci Grunberg este o poveste tulburătoare din perioada războiului.

- ”Titanic Vals”, celebra comedie a lui  Tudor Mușatescu, regia Dan Tudor, cu Dan Puric în rolul titular.

9.  Ce planuri artistice ai pentru perioada viitoare?

Se pare că Dumnezeu râde cu poftă atunci când noi oamenii ne facem planuri de viitor. Am învățat lecția  asta și - treaba mea este sa îmi văd de treabă - și să fac lucrurile cât pot eu de bine.

10. Care este replica preferată pe care n-ai dat-o încă? Există vreun rol pe care îți dorești să îl interpretezi?

Nu am o replica preferata!  Nu am roluri pe care sa mi le doresc. 

Interviu realizat de Andreea Alexandra Nae

Fotografii: Florin Ghioca 

Mihai Măniuţiu: Am lucrat cu mare intensitate și dăruire, într-un ritm susținut

Pe 22 şi 27 octombrie 2022, pe scena Sălii Pictura a Teatrului Naţional I.L. Caragiale - o nouă premieră semnată Mihai Măniuţiu! Un Camus, şi nu una dintre cele mai cunoscute piese, cum ar fi "Neînţelegerea". Ci, o piesă scrisă şi reprezentată pentru prima dată în 1949,  pe scena Teatrului Hébertot  din Paris, în regia lui Paul Œttly, Cei drepţi descrie  asasinatul din 1905, când Marele Duce Serghei Aleksandrovici al Rusiei a fost spulberat printr-un atac de tip terorist. O piesă pe care, citind-o, ne-o imaginăm cu oarecare dificultate adusă în scenă, îndemnându-ne, provocator, la meditaţie, la un incitant rapel al momentelor istorice tensionate, şi sângeroase, de după acest atentat...

Mai departe »

Micul Infern la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București

Una dintre cele mai longevive comedii jucate pe scena Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București, ”Micul Infern” de Mircea Ștefănescu va avea ultima reprezentație din aceasta stagiune sâmbătă, 25 iunie, de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București.

La aproape 10 ani de la premieră, spectacolul ”Micul Infern” umple în continuare sălile teatrului oferind publicului spectator un subiect extrem de actual, chiar dacă piesa a fost scrisă în 1948.  Prin hazul și ironia replicilor, măiestria construcției și a dialogului, spectacolul este o veritabilă comedie umană, în care cei ce vor veni să-l vadă se vor recunoaște, cu siguranță.

La vremea scrierii ei, ”Micul infern” nu a primit aprobarea pentru a fi montată în București, pentru că nu prezenta realitățile noului regim instaurat. Obține cu greu permisiunea Ministerului Artelor pentru premiera de la Teatrul Mic, din 1948, iar cronicile de după spectacol se împart între cele elogioase și cele care îi reproșează ”caracterul dușmănos” pentru că refuză să se apropie de problemele clasei muncitoare.

Micul Infern este cea mai controversată, dar și cea mai îndrăgită, dorită și jucată dintre piesele scrise de Mircea Ștefănescu și chiar dacă este interzisă în București, piesa este montată mult în teatrele din provincie. Revenirea în capitală a ”Micului Infern” i s-a datorat lui Sică Alexandrescu, care considera piesa ca fiind ”o bijuterie a teatrului românesc” și o pune în scenă la Sala Savoy a Teatrului de Revistă. La sfârșitul anuilor 60', după ce a fost permisă regizarea acestui text pe scenele din București, se pornește o adevărată avalanșă de montări ale ”Micului Infern”. Teatrul Nottara se poate bucura de una dintre cele mai de succes montări, semnată de Mihai Berechet. Spectacolul îi avea în distribuție pe: Silvia Dumitrescu-Timică, Lucia Mureșan, Emilia Dobrin, Ion Dichiseanu, Ștefan Radof, Dorin Moga, Ion Siminie și s-a jucat de peste 500 de ori. 

Recent, spectacolul Micul Infern a sărbătorit 300 de reprezentații pe scena Teatrulului Național ”I. L. Caragiale” din București. Cu o distribuție cuceritoare formată din Rodica Popescu Bitănescu, Ilinca Goia/Iuliana Moise, Liviu Lucaci, Marius Rizea, Dragoș Stemate, Daniel Badale, Fulvia Folosea, montarea propusă de regizorul Mircea Cornișteanu continuă succesul de la premieră.

Vă așteptăm sâmbătă, 25 iunie, de la ora 19:00, la Sala Studio a Teatrului Național ”I. L. Caragiale” să vedeți ultima reprezentație din această stagiune a spectacolului ”Micul Infern” de Mircea Ștefănescu, regia Mircea Cornișteanu! 

Mai multe informații și bilete online: https://www.tnb.ro/ro/micul-infern

Trailer Micul Infern: Cornel Ionescu

Video: Marius Donici/Mihai Rădinoiu/Gabriel Stanciuc

Fotografii: Florin Ghioca

Text: Andreea Alexandra Nae

Maia Morgenstern : 60. Aniversare în „Casa de la ţară", pe scena TNB!

Născută pe 1 Mai,  de Ziua Muncii, Maia Morgenstern nu ne imaginăm că ar putea sărbători seara de aniversare altfel decât pe scenă, în plină activitate. Mai precis, la Național, aici unde ne-a dăruit, de-a lungul ultimelor decenii, zeci de personaje puternice, aureolate de calități umane și profesionale pe care rar le întâlnești reunite în personalitatea unui singur artist. 

Așadar, din nou pe scena Sălii Studio, la TNB - unde, de când a preluat conducerea Teatrului Evreiesc de Stat (T.E.S.), rar a mai putut fi văzută, și atunci doar în spectacole găzduite. Ultimul rol nou la Național a fost într-o premieră din 2015, Titania din  „Visul unei nopți de vară" de William Shakespeare.

În această seară, Maia Morgenstern este Anna Patterson, o actriță americană cândva în mare vogă, o adevărată actriță de Broadway.

Mai departe »

Studiu psihologic: beneficiile mersului la teatru

Teatrul a făcut parte din viețile noastre de-a lungul istoriei, totuși, până de curând, au existat puține studii psihologice ale efectelor sale. Văzând teatru live ne schimbă în vreun fel? Are teatrul beneficii dincolo de „divertisment”?

Traducere din articolul The Science of Live Theatre („Știința teatrului live”), publicat de Steve Rathje în Psychology Today.

Radu Gheorghe:  În copilărie nu dirijam. Dar cântam în fața oglinzii, imaginându-mă Enrico Caruso!

Omul orchestră, adică unul dintre cei mai carismatici şi îndrăgiţi actori care au păşit pe scena Naţionalului bucureştean (şi nu doar pentru o seară şi nu numai pentru câteva roluri),  Radu Gheorghe se pregăteşte să revină în faţa publicului pe scena care l-a consacrat.

Duminică 29 mai, de la ora 19.30, va fi din nou pe scena cea mare, a Sălii numită acum "Ion Caramitru", pentru a-l aduce pe Ucenicul vrăjitor mai aproape de generaţiile care trec astăzi pragul teatrului, cu dorinţa de a se bucura, de a se instrui, şi chiar nutrind speranţa unei apropieri de marea artă.

Un minunat prilej vi se deschide tuturor, indiferent de vârstă, cu acest spectacol-concert, în care veţi putea asculta acorduri minunate, unele dintre cele mai cunoscute şi mai apreciate de publicul larg din întreaga lume şi din toate timpurile. 

Orchestra şi Corul Filarmonicii din Ploieşti, sub conducerea lui Tiberiu Dragos Oprea (dirijorul - de-adevăratelea! - si coordonatorul muzical al spectacolului „Ucenicul vrăjitor”)  vor fi mesagerii acordurilor vrăjte,  iar actorul Radu Gheorghe, talent înnăscut pentru muzică, o să vă vrăjească în rolul dirijorului... 

Mai departe »

Comunicat de presă - Mircea Rusu, director general interimar TNB

Am stat departe de colții presei care se hrănește cu conflicte, mai mult sau mai puțin naturale . Acest fapt a dus la un soi de acceptare a unei culpe nemeritate, zic eu.

Mă numesc Mircea Rusu. Sunt actor al TNB de peste 32 de ani. N-am făcut parte din niciun partid, din nicio organizație sau serviciu politic! N-am simpatii față de nicio grupare, de niciun fel! Nu susțin niciun stat sau organizație care nu-s de partea intereselor nației mele! Nu sunt altceva decât un partizan al României!

La TNB, cadou inedit de pensionare pentru un șofer de cursă lungă

Ați aflat, nu demult, de pe pagina de Facebook a teatrului, că unul dintre cei mai vechi angajați ai TNB, Gheorghe Loy, s-a pensionat după 50 de ani (fără câteva luni) de cursă lungă în slujba instituției. 

În fața camionului TNB, alături de colegii care i-au făcut surpriza

Șofer cu experiență, „Nea Loy”, așa cum îl știe toată lumea din teatru, a parcurs peste 1,2 milioane de kilometri prin țară și în turnee externe.

După ce i-a venit decizia oficială de pensionare, Gheorghe Loy a tras pe dreapta, a pus cheia în cui, dar nu a rezistat prea mult departe de teatrul care i-a fost ca o a doua casă. Zilele trecute, colegii șoferi i-au făcut o frumoasă surpriză, pusă la cale împreună cu prietenii de la MAN, cei care au furnizat și autocarul modern pe care Nea Loy l-a condus nu de puține ori în ultimii ani.

Mai exact, la intrarea în teatru îl aștepta un TIR personalizat, o machetă care să îi amintească, de-acum înainte, de toate drumurile pe care le-a făcut cu decorurile spectacolelor, în zeci și sute de turnee, alături de marii actori ai României.

„Singurul regret e că nu ajung la 50 de ani de muncă în TNB. Îmi amintesc prima deplasare, a fost pe 5 octombrie 1972, la Ploiești. De atunci am făcut peste 1.200.000 de km cu mașinile teatrului”ne-a povestit Nea Loy de curând pe pagina de Facebook a TNB, atunci când s-a și lăsat pozat la volanul autocarului.

De data aceasta, TIR-ul inscripționat cu logo-ul TNB, dar și cu numele colegilor săi de drum lung îi va ține companie acasă, acolo unde suntem convinși că Nea Loy nu va sta prea mult, pentru că drumurile sale se vor mai opri în centrul Bucureștiului, la Teatru.

Nea Loy, mulțumim că ne-ai dus în siguranță prin lume și îți dorim ca anii care urmază să fie o încununare a unei frumoase cariere în slujba celui mai mare teatru din România!

Colegii din TNB

Foto & text: Florin Ghioca

Costel Constantin: Asta e o meserie pe care o iubesc enorm și nu mi-aș dori să fac altceva în viață!

Continuăm interviul, început nu demult pe Youtube TNB cu unul dintre cei mai cunocuţi actori ai Teatrului Naţional din Bucureşti, Costel Constantin, cu ocazia spectacolului cu numărul 200 (astăzi va fi nr. 202!!!) cu piesa Omul care a văzut moartea de Victor Eftimiu, regizată de Dan Tudor în anul 2013.

Atunci când un spectacol iese la rampă, nimeni nu poate să-i prevadă cu exactitate câteva lucruri: succesul (la public dar şi de critică), longevitatea, data la care se va opri. Abia după ce trece de un număr impresionant de reprezentații, începem să ne punem unele întrebări. Lucrurile par să fi ieşit din matca faptului obișnuit. Şi atunci, cum de a fost posibil acest miracol? Zeci și zeci de reprezentații, cu distribuția din seara premierei, fără nicio înlocuire? Asta foarte rar se întâmplă în teatru.

În ce ar consta secretul, domnule Costel Constantin? Ne puteți spune ce menține tinerețea unei montări? Dar interesul publicului? Dar bucuria actorilor de a juca piesa respectivă?

Despre piesa lui Victor Eftimiu – una dintre cele mai jucate dintr-o mulțime de piese ale sale! – dar și despre alte spectacole cu un număr foarte mare  de reprezentații am vorbit cu domnul Costel Constantin cu ocazia unui nou  record, mai rar întâlnit, de reprezentații.

Sunt lucruri esenţiale ca un spectacol să aibă viaţă îndelungată. Am să vi le spun. La asta contribuie în mare măsură regizorul. Adică Dan Tudor, cel care a pus în scenă spectacolul pe care l-am sărbătorit de curând, cu ocazia celor 200 de reprezentații. Ştii că un spectacol trăiește dacă e bine croit. E ca o relaţie din viaţă, între un soţ şi soţie. Dacă este adevăr în relaţie, ea merge. Dacă în piesă relaţiile sunt curate, adevărate, la fiecare spectacol ele se repetă şi se amplifică, iar ţie actor, îţi vine să te exprimi normal. Deci regizorul e foarte important în croiul spectacolului.

Dacă o rotiţă dintr-un mecanism nu merge, totul scârţâie. Așadar fiecare dintre noi, interpreții, suntem importanți. Și așa se face că jucăm de peste 8 ani cu mare succes spectacolul ăsta.

Au fost reacții din partea celor care au descoperit unele similitudini cu perioada în care a fost scrisă piesa?

Din fericire, autorul piesei a plasat acţiunea piesei într-un orăşel de provincie. Nu în Capitală. Dar situaţia era aceeaşi peste tot. Spectatorii ne întreabă dacă am umblat la text, dacă e actualizat.

Și ați umblat măcar puțin la text în sensul adaptării lui la zilele noastre?

O, nu. Dar nu se poate face asta, e atât de bine construit încât n-ar avea nici un rost! Știti că dl Eftimiu a fost de 3 ori directorul Teatrului Național din București şi a fost căsătorit cu o mare actriţă, Agepsina Macri. El iubea foarte mult teatrul şi a născocit povestea asta inspirat din realităţile din jur. Era o persoană importantă, membru al Academiei….

Într-o carieră atât de bogată, cu siguranță câteva dintre spectacole jucate aici vă sunt mai dragi decât altele, unele s-au jucat poate mai mulți ani

Am să vă povestesc cum am început la Național.  Abia venisem în București, de la Iași, unde am jucat primii 5 ani după studenție. Și visam un Cehov, un Shakespeare…. N-apăruse încă Regele Lear, spectacolul lui Penciulescu. Eram la început și mă cheamă maestrul Finteșteanu, cu care am făcut o mică pregătire până să dau examenul, așa cum se obișnuia, pe lângă institut. Tinere, am o piesă pentru dumneata, se cheamă Moartea ultimului golan de Virgil Stoenescu.

Ce puteam eu să zic în sinea mea decât Doamne Dumnezeule, o piesă românească, dar eu vreau un Cehov, un Shakespeare... Și am citit textul. E  vorba acolo de un tânăr care a terminat facultatea și e repartizat în provincie, dar el nu vrea să se ducă. Mă rog, nu povestesc piesa, o comedioară naivă. Vreau să vă spun că această piesă am jucat-o 10 ani, peste 300 de reprezentații, distribuția s-a schimbat, s-au tot făcut înlocuiri din cauze inevitabile, dar piesa era atât de bine construită și pusă în scenă încât îți permitea, ca în commedia dell’arte să improvizezi, și totul era în ordine dacă păstrai situația. Ei bine, Diplan era atât de fascinant în rolul acesta și atât de inventiv încât spectatori erau încântați, în hohote de râs urmăreau piesa. Într-o zi ne cheamă dl Ralea, era mâna dreaptă a maestrul Beligan și inima teatrului. Și ne întreabă: Măi, ce faceți voi acolo? Noi privim mirați și îi spunem că ne facem treaba. Măi, ce faceți voi acolo? – ne întreabă din nou, mai apăsat. Că uite, m-a sunat un prieten căruia îi dau bilete la premieră. Și de curând a venit la teatru cu un prieten al lui, din Israel. După spectacol îmi bate obrazul. Eu imediat îl pun la punct, dar tu ai văzut spectacolul acesta în urmă cu 5 ani…. Nu, eu n-am văzut așa ceva! Zice el. Deci, ce faceți voi acolo? Că el spune că n-a văzut așa ceva.

Care a fost următorul succes pe care îl rețineți pe o listă….scurtă?

Un spectacol la care am ţinut enorm a fost „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, rolul McMurphy (Randle P. Mc Murphy) mi-a adus un succes atât de mare mie, sufleteşte zic, ce să mai vorbim de spectacol, în totalitate…. Acolo, alături de Olga Delia Mateescu care făcea şi ea un rol minunat, am cunoscut şi m-am îndrăgostit de unul din cei mai generoşi actori, cu un farmec nebun de comedie, Florin Piersic, care făcea un rol fabulos. El era indianul Bromdem. Care refuza să se supună legilor societăţii, motiv pentru care nu mai voia să vorbească deloc. Toţi credeau că el e mut. El nu era mut. Până când s-a împrietenit cu mine, cel care am venit acolo… în acel ospiciu, spital de nebuni, că de fapt asta e, toată societatea noastră era un ospiciu! Şi ţineţi cont că era vorba de anul 1983 când a fost pus spectacolul…. Dacă nu respecţi legile, nu vrei să faci ce ți se cere și te împotrivești, eşti dus acolo. Şi el a fost dus pentru că a minţit, făcând-o pe nebunul să nu fie dus la armată. Spectacolul a avut un succes nebun! Numărasem la un moment dat 377 de reprezentaţii (din 1983 până în 1994).

Cu siguranță și aici regizorul a fost important. Și croiul spectacolului, ne veți spune, nu?

Dacă tot vorbesc de Teatrul Naţional în care sunt de mai bine de 50 de ani, trebuie să amintesc de acest mare regizor, care într-un fel a fost dat uitării nu ştiu de ce, cel care a făcut nişte mari succese ale Teatrului Naţional din anii '70-'80, Horea Popescu. Gândiţi-vă că a pus „Chiriţa”, un spectacol minunat, cu Draga Olteanu,  cu Silvia Popovici și Florin Piersic, şi cu Dem Rădulescu. Care a pus „Generoasa fundaţie”, „Caligula” - cu Ovidiu Iuliu Moldovan, „Danton”…. Enorm de multe spectacole, şi montări mari, cu enorm succes de public. A, să vă amintesc şi de „Scrisoarea pierdută” pusă de Beligan, cu Moraru şi Dinică, o minune! Pe Bibanu, care juca Cetăţeanul turmentat la noi, îl luase şi Liviu Ciulei la „Bulandra” în montarea lui cu „Scrisoarea”, şi acolo juca Farfuridi.

împreună cu Gheorghe Dinică, în "O scrisoare pierdută"

Cu Florina Cercel în "O scrisoare pierdută"

O minune de spectacol și acesta! Vă daţi seama că în 1980 am fost în turneu, la Festivalul Internaţional al Teatrelor, unde Beligan era preşedinte, cu „Generoasa fundaţie” şi cu „Scrisoarea pierdută”. Şi la spectacol, un domn din rândul doi cu o batistă în mână s-a ridicat şi a spus: Bravo România! Era Eugen Ionescu. Amintiri superbe. Apoi, "Vrăjitoarele din Salem”, pus de Felix Alexa, recomandat atunci de Andrei Şerban, care era director. Alt spectacol minunat, cum a fost şi „Nunta lui Krecinski”, pe care l-am jucat cu doamna Carmen Stănescu foarte mult timp şi cu mare succes.

Pot să vă întreb ce părere aveţi despre venirea lui Andrei Șerban la conducerea teatrului, atunci, imediat după Revoluție?

Andrei Şerban a adus un suflu nou în teatru. Ca să înţelegeţi ce a însemnat pentru mine, vă invit să vă gândiţi cum e să faci nişte duşuri cu apă călduţă şi la un moment dat, unul fierbinte…; te trezeşte, toţi nervii ţi-i ascute! Am jucat în minunea aia, „Trilogia antică” şi am reuşit ca în 3 ani să facem 10 turnee, de la Sao Paolo din Brazilia, unde publicul, mulţi tineri, au stat la finalul spectacolului în genunchi, iar fetele şi-au scos inelele şi cerceii şi le-au aruncat pe scenă… Așa succes, cum am avut noi în Brazilia, n-am văzut niciodată. Le-a plăcut atât de mult, au fost atât de înnebuniţi, bine şi poporul e mai expansiv, dar cum să vă povestesc, extraordinar a fost, un succes nebun! Şi am fost chemaţi peste tot, şi la Edinburgh şi la alte festivaluri. A fost o perioadă benefică.

"Trilogia antică"

Apreciați că și norocul a fost prezent la datorie în cele 5 decenii trăite, cu maximă intensitate, pe scenele Naționalului bucureștean?

Am avut mai multe noroace…Şi că m-a adus Beligan aici, şi că am jucat la Radu Penciulescu în acel spectacol al lui cu Lear… Am prins nişte chestii care m-au ajutat şi mi-au deschis porii să simt meseria asta, care se face strict pentru public. Nu trebuie să minţi nicio clipă. Trebuie să fii sincer cu tine şi cu ei. Şi atunci eşti câştigat.

Cu George Constantin şi Ctin Rauţchi în "Regele Lear"

Cum v-ați întâlnit cu Dan Tudor pentru a porni proiectul cu "Omul care a văzut moartea" ? Pe ce coordonate artistice?

În ultimii ani de meserie am cunoscut un băiat care era actor aici şi care a făcut regie şi care mi-a spus că vrea să pună un Goldoni, „Bădăranii”, la teatrul condus de Ivaşcu. Pentru moment mi-am zis: ce să caut eu în „Bădăranii” de Goldoni? „Domnul Constantin, vreau să pun spectacolul acesta în mod special. Aţi citit piesa Da, i-am spus, şi filmul făcut de Teatrul Naţional îl știu.  Nu, nu aşa o să fie spectacolul meu. Băăranii ăștia sunt ca un fel de familii mafiote, cu roluri precise… Şi noi aşa i-am construit pe ăştia, fiecare un tip de mafiot. Spectacolul a avut un asemenea succes, încât l-am jucat 7-8 ani, până când a murit Mircea Albulescu, care juca unul din cei trei. Şi atunci regizorul a spus: din respect pentru domnul Albulescu, care a fost profesorul meu, eu nu mai vreau să pun pe altcineva în rolul lui. Acesta este Dan Tudor. Tot el mi-a spus într-o zi: Vă propun la Teatrul Naţional o piesă românească foarte bună: Omul care a văzut moartea. Aş vrea să jucaţi în asta. Bine. Mă duc la domnul Caramitru și-i spun că vreau să joc, că de la „Sâmbătă, duminică, luni” n-am mai jucat nimic nou.. Trebuie să joci, Costel. Dar vreau să te rog ceva. Eu îți dau un text să-l citești, mâine vii la repetiție, am un mare regizor aici, Morfov, care pune o piesă, Vizita bătrânei doamne, cu Maia și cu Mircea, și am nevoie de tine pentru un rol, Doctorul se cheamă. Convenim. Vin, încep repetițiile, și apoi eu merg în continuare cu piesa mea. M-am dus la prima repetiție și domnul regizor m-a chemat de-o parte și mi-a zis că vrea ca eu să joc altceva, Valetul și Judecătorul, un rol dublu. Valetul ei care e de fapt un mare judecător. Cum regizorul își dorea un tip mai cu prestanță,  m-a ales pentru asta. Alt spectacol minunat! Și Mircea Rusu făcea un rol extraordinar, și Maia, mulți, mulți foarte buni.

 Apoi am lucrat "Omul care a văzut moartea", premiera a fost la Sala Mică, după care domnul Caramitru, văzând că merge bine spectacolul la public, a zis să-l mutăm la Pictura.

S-a întâmplat ceva neprevăzut în timpul vreuneia din zecile de  reprezentații pe care le-ați jucat?

Spectacolul are o scenă cu turnantă. E scena în care vine mulțimea să-l aclame pe Filimon și toată lumea vrea să-l aleagă primar. Ei merg la fereastră și spun: Mulțumim , oameni buni. În clipa aia turnanta pleacă, ne-a explicat regizorul la repetiții. Voi vă întoarceți cu fața la public și continuați scena,  spuneți ce aveți de spus publicului ca și cum le vorbiți de la fereastră. Și la un spectacol, n-a plecat turnanta. Eu am spus: Vă mulțumesc oameni buni, am făcut o mică pauză….Turnanta tot nu pornea cu noi. Și mi-a venit ideea imediat, i-am luat pe Lari și Adela de mână și ne-am întors cu fața la public și am continuat. Asta ca să dăm senzația că fereastra e acolo, spre ei. S-a folosit scena asta, s-a ajuns la Direcție, am primit mulțumiri. Și la un moment dat, auzind că e un Festival la Câmpina, unde era foarte greu să avem și turnanta cu noi, ni s-a propus să facem exact ca atunci, când s-a blocat. Și așa a fost, am plecat în turneu. Fără turnantă.. Întâmplări frumoase.

Se găsesc soluții atunci când dorești să joci neapărat un spectacol.

Sigur. Dar soluţii care să nu fie fortuite, și să nu bagi degetul în ochiul spectatorului. Pentru că spectatorul simte și dacă are bun simț te judecă în felul lui, dacă nu, știu momente și nu vreau să spun mai mult, unii spectatori s-au ridicat și au părăsit sala.

E bine ca la fiecare spectacol, actorii să fie o mică familie. Fără vedetisme. Teatrul este viața pe scenă dar, în momentele ei esențiale și importante. Deci toată distribuția trebuie să fie o mică familie.

Asta e o meserie pe care o iubesc enorm și nu mi-aș dori să fac altceva în viață!

Un regret, totuși? Poate un rol nejucat, rolul visat?

Othello e unul din cele două vise ale mele care nu s-au împlinit niciodată.

Și celălalt?

Regele din Hamlet. După 10 sau 20 de ani de teatru am început să-mi doresc rolul ăsta. N-am apucat niciodată să-l joc!

Ceea ce-mi doresc cel mai mult acum, să rămân sănătos, așa că îmi păstrez obiceiurile mele, cei 10 km pe care îi parcurg cu soția de mână, zilnic. Și să vedem, poate și cu proiectul acesta propus de Dan Tudor domnului Caramitru se va întâmpla ceva…. „Croitorii cei mari din Valahia" se numește piesa. E scrisă mai demult, dar parcă se lipește acum, cu gropile din București, cu ce se întâmplă, cu unul care vine din străinătate și soția domnitorului îi cere rochii de la Paris. El încearcă s-o convingă, că ar putea fi mai ieftine cele croite în țară, cu materialele și mâna de lucru de aici, dar ea nici nu vrea să audă… La momentul acesta a rămas ca proiect.  Dan n-a apucat să-l finalizeze cu domnul Caramitru….

Un cuvânt, de încheiere, poate de la domnul Filimon, personajul pe care-l interpretați de atâta vreme cu egal succes de public?

Vreau să le mulțumesc spectatorilor care au venit să vadă "Omul care a văzut moartea", datorită lor am ajuns la 200 de spectacole!

În "Nunta lui Krecinski"

"Viața actorului sunt rolurile sale. Restul n-are nicio importanță , a spus autorul. / Eu am venit pe lume s-aduc bucurie și frumusețe. / Tot ce este preocupare de artă, nobilă emulațiune, pasiune pentru frumos trebuie să treacă pe primul plan al preocupărilor noastre. Am văzut atâtea lucruri urâte în anii din urmă, eforturile popoarelor au mers așa de total, așa de brutal, spre ură și distrugere, încât reacțiunea unui artist-actor, scriitor, pictor, muzicant, arhitect ni se pare mana cerească, balsamul alinător, fântâna de apă vie, menită să învioreze, să ne facă mai buni, mai optimiști, mai încrezători în destinele sărmanei omeniri". (Victor Eftimiu)

În "Sâmbătă, duminică, luni"

Mai departe »