INTERVIU cu Amalia Ciolan, actrița Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București
O vedeam adesea, așteptând în spatele scenei, înainte de începerea spectacolului. Stătea acolo de când pășea primul spectator în sală și până ce se așeza ultimul. La repetiții, obișnuiește să aducă ceai și gogoși tuturor colegilor. Ea este Amalia Ciolan și din 1994 este actrița Teatrului Național ”I. L. Caragiale” din București. În stagiunea curentă, poate fi văzută în spectacole precum ”20 de ani în Siberia” – dramatizare după cartea de memorii a Aniței Nandriș Cudla, regia Sorin Misirianțu (3, 18 decembrie și 7 ianuarie) ”Noaptea lui Helver” de Ingmar Villqist, regia Matei Lucaci-Grünberg (24 noiembrie, 7 și 21 decembrie), Matilda și groparii de Stela Giurgeanu, regia Mircea Rusu (23 noiembrie, 13 decembrie, 5 ianuarie) și Titanic Vals de Tudor Mușatescu, în regia lui Dan Tudor (4, 16, 27 decembrie)
1. Cum ți-ai descrie copilăria?
Copilăria... Dacă stau să mă gândesc, este perioada cea mai luminoasă din viața unui om. Chiar dacă am crescut într-o perioadă grea - perioada comunismului - e partea cea mai luminoasă din sufletul meu.
2 . Când ai început să iubești teatrul?
Încă din școală aveam un program foarte bine determinat. Totul era ordonat in viața noastră de copii, de tineri. Eram foarte atent îndrumați de părinți și de profesori spre activități care să ne formeze și să ne dezvolte creativitatea, inteligența. Mergeam la muzee, la concerte simfonice, la spectacole de operă și balet, la filme de artă, la cinematecă și desigur, la spectacolele de teatru. Astfel încât, la început, am fost un bun spectator, apoi am descoperit scena din interior și de aici pasiunea pentru teatru.
3. Din 1994 ești actrița Teatrului Național ”I. l. Caragiale” din București. Cum ai descrie această experiență?
Douăzeci și opt de ani în acest teatru. Pentru mine, Teatrul Național a fost acasă. Tot ceea ce a însemnat bucurie, căldură, căutare, neliniște…Teatrul Național a fost pentru mine un drum inițiatic și sper să rămână așa pana la sfârșit.
4. Care a fost primul spectacol pe scena Naționalului și ce amintiri te leagă de acesta?
Am început colaborarea cu Teatrul National când eram studentă în anul IV, la spectacolul ”Ondine” de Jean Giraudoux, în regia d-lui Horea Popescu. Așa am descoperit scena mare a teatrului, însuflețită de mari actori, precum Ilinca Tomoroveanu, Mircea Albulescu, Adrian Pintea, sub bagheta unui regizor unic, Horea Popescu. Ca profesionist, am debutat în Teatrul National, în spectacolul ”Tamerlan cel Mare” de Christopher Marlowe, sub direcția de scenă a lui Victor Ioan Frunză - unul dintre cei mai minunați creatori pe care i-am întâlnit, avându-i parteneri pe mari actori ai Naționalului: Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Leopoldina Bălănuță, Adrian Titeni. Desigur, acesta a fost un mare dar, pe care îl port și acum în lăcașul inimii mele si pe care îl țin ca pe un nestemat de mare preț.
5. În 1995, pentru rolul Domnișoarei Nastasia din spectacolul regizat de Ion Cojar, la Teatrul Radu Stanca din Sibiu ai fost recompensată cu premiul criticii pentru debut. Te-a influențat în vreun fel acest premiu?
Premiul de debut pentru Domnișoara Nastasia, montat la Teatrul de Stat din Sibiu, în regia lui Ioan Cojar, a fost pentru mine o recunoaștere și în același timp, o mare responsabilitate. Să pleci la început de drum într-un spectacol sub bagheta profesorului, mentorului și marelui regizor, Ion Cojar, să o ai alături, în repetiții pe marea actriță, doamna Raluca Zamfirescu, fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu și să ții se înmâneze premiul de debut, din partea celor mai importanți și valoroși critici de teatru: Valentin Silvestru, Victor Parhon, Mircea Ghițulescu, într-o asemenea situație, ți se pare ca toată lumea este a ta, însă, ai și conștiința unei responsabilități enorme. De acolo a început drumul căutării mele în teatru. Un drum lung, care nu a fost ușor, dar a fost minunat.
6. Există oameni cărora le ești recunoscătoare pentru ce te-au învățat?
In primul rând, sunt produsul Școlii Românești de Teatru, care a avut cei mai buni și dedicați profesori. Le datorez, tuturor și fiecăruia în parte, formarea mea. Am avut cel mai minunat, dăruit și dedicat profesor, domnul Ion Cojar, căruia îi sunt profund recunoscătoare. Ne-a transmis dragostea pentru teatru, pasiunea pentru profesie, o disciplină și o rigoare, fără de care nu se poate practica această profesie. Am avut numeroase întâlniri pe scena, cu cei mai mari actori ai acestei țări. Am jucat alături de Ovidiu Iuliu Moldovan, Florina Cercel, Mircea Albulescu, Gheorghe Dinică, Traian Stănescu, Ilinca Tomoroveanu, Radu Beligan, Ion Caramitru, Valeria Seciu, Mircea Rusu, Adela Mărculescu, Damian Crâșmaru, Costel Constantin, Dan Puric, Alexandru Bindea. Când ești pe scenă cu asemenea parteneri, ai toate șansele să te desprinzi și să zbori.
Am avut întâlniri cu mari regizori ai scenei românești - mari creatori de spectacole - cu care am călătorit în lumi tainice și miraculoase - Liviu Ciulei, Ioan Cojar, Horea Popescu, Victor Ioan Frunză, Tudor Mărăscu, Mihai Măniuțiu, Alexandru Tocilescu. Și o întâlnire semnificativă și determinantă cu regizorul Radu Penciulescu, căruia îi datorez foarte mult pentru maturizarea mea în teatru.
7. Dacă ar trebui să alegi între teatru sau film, ce ai alege?
Profesia făcută cu temei, cu rigoare cu responsabilitate. Nu are importanță unde te afli - pe scena, pe platourile de filmare, în televiziune.
8. Ce ai vrea să știe publicul despre spectacolele în care joci la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București?
20 de ani in Siberia, în regia lui Sorin Misirianțu. Spectacolul a fost conceput în cadrul programului - Procesul comunismului prin teatru, cu susținerea directorului general, Ion Caramitru. Textul spectacolului este o dramatizare după o tulburătoare carte de memorii, a Aniței Nandriș Cudla, o țărancă din Bucovina, care descrie calvarul deportării în Siberia, supraviețuirea și salvarea sa prin credință.
- ”Matilda și groparii” de Stela Giurgeanu este un spectacol realizat sub auspiciile Centrului de Cercetare si Creație Teatrala Ion Sava. Un incitant text contemporan transpus în spectacol de Mircea Rusu, în calitate de regizor.
- ”Noaptea lui Helver” de Ingmar Willqist, în regia lui Matei Lucaci Grunberg este o poveste tulburătoare din perioada războiului.
- ”Titanic Vals”, celebra comedie a lui Tudor Mușatescu, regia Dan Tudor, cu Dan Puric în rolul titular.
9. Ce planuri artistice ai pentru perioada viitoare?
Se pare că Dumnezeu râde cu poftă atunci când noi oamenii ne facem planuri de viitor. Am învățat lecția asta și - treaba mea este sa îmi văd de treabă - și să fac lucrurile cât pot eu de bine.
10. Care este replica preferată pe care n-ai dat-o încă? Există vreun rol pe care îți dorești să îl interpretezi?
Nu am o replica preferata! Nu am roluri pe care sa mi le doresc.
Interviu realizat de Andreea Alexandra Nae
Fotografii: Florin Ghioca