Natalia Călin, cea mai bună actriță în rol secundar, la Gala UNITER 2019
Luni, 13 mai, la Teatrul Național din
Cluj-Napoca s-a desfășurat Gala Premiilor UNITER, aflată la ediția a-XXVII-a. Aceasta a reunit 33 de nominalizaţi şi peste 300 de
invitaţi din Bucureşti şi din ţară, pentru a sărbători performanţa în Teatrul
românesc.
Actrița TNB Natalia Călin a primit premiul UNITER
pentru „cea mai bună actriță în rol secundar” pentrul „Doamna Bologa” din
spectacolul ”Pădurea spânzuraților” , după Liviu Rebreanu, scenariu, regia și
universul sonor Radu Afrim.
Premiul pentru întreaga activitate li s-a
acordat actorilot Maia Morgenstern și Florin Piersic.
Senatul UNITER a decis acordarea unui Premiu special
muzicianului Marius Mihalache pentru proiectul „Săftiţa”, de la TNB.
Printre momentele artistice din cadrul galei s-a
aflat momentul interpretat de Lenuța Purja, moment cunoscut publicului din
spectacolul “Pădurea spânzuraților”, de la Sala Mare a TNB.
Juriul alcătuit din criticii de teatru Monica
Andronescu, Oana Borş şi Mircea Morariu a decis următoarele nominalizări pentru
Teatrul Național I.L. Caragiale din București:
Nominalizare Cel mai bun spectacol: Pădurea
spânzuraților, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu
Afrim.
Nominalizare Cel mai bun actor în rol principal:
Alexandru Potocean, pentru rolul Apostol Bologa din spectacolul Pădurea
spânzuraților, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu
Afrim
Nominalizare Cea mai bună actriță în rol secundar:
Natalia Călin, pentru rolul Doamna Bologa din spectacolul Pădurea
spânzuraților, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu
Afrim
Nominalizare Cea mai bună scenografie: Cosmin Florea, pentru scenografia spectacolului Pădurea spânzurațilo, după Liviu Rebreanu, scenariul, regia și universul sonor Radu Afrim
Gala a fost prezentată de preşedintele Uniunii
Teatrale din România, Ion Caramitru.
text: Mihaela Cazan
foto: Florin Ghioca/TNB